(Cuvânt rostit în Catedrala Eparhială din Alba Iulia, în ziua de 2 iulie 2013, la împlinirea vârstei de 60 de ani)

 

Parcă ieri eram copil în casa părintească şi mă bucuram de ambianţa satului natal şi de lipsa de griji. Parcă nu demult eram elev seminarist la Cluj şi student la Bucureşti, cultivând spiritul de prietenie şi desfătându-mă de nectarul învăţăturii. Ca un râu limpede şi sprinten s-au scurs cei peste 30 de ani de slujire sacerdotală în via Domnului. De fapt, viaţa noastră este „abur care se arată o clipă, şi apoi piere” (Ic. 4, 14).

Ce-aş putea spune astăzi, când mă aflu pe piscul a şase decenii de viaţă? Vă mărturisesc sincer şi cu convingere că, dacă Îl numim pe Hristos Învăţătorul nostru, nu trebuie să uităm că suntem ucenicii Maestrului răstignit. Acest adevăr să ne fie de ajuns; el conţine crucea, căci viaţa noastră pe pământ poartă pecetea crucii. Cea mai mare putere este ascunsă în răbdare (cf. Mt. 24, 13), care întotdeauna duce la biruinţă, chiar dacă această biruinţă nu apare imediat, ci după ani şi ani.

Preotul sau episcopul care-L coboară pe Hristos pe Sfântul Altar şi vesteşte Evanghelia păcii nu poate decât să fie copleşit de prezenţa lui Hristos în mijlocul nostru, „Acelaşi, ieri şi azi şi-n veac” (Evr. 13, 8). Vă încredinţez că prezenţa Domnului înviat în Biserică este mai pură decât mireasma crinului, mai plăcută decât mireasma iasomiei şi mai delicată decât mireasma trandafirului. Aflându-ne în „casa lui Dumnezeu” (I Tim. 3, 15), în cer ni se pare a sta, căci zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Unde este Hristos, acolo este Raiul”.

Însă nu poţi fi creştin adevărat dacă nu „deosebeşti care este voia lui Dumnezeu” (cf. Rom. 12, 2) şi dacă nu te comporţi ca un fiu docil şi iubitor al Tatălui ceresc. Un copilaş prostuţ se agită şi dă din picioare când, plină de afecţiune, mama sa încearcă să-i scoată cu un ac spinul din deget. Copilul înţelept, chiar dacă are ochii plini de lacrimi, îşi priveşte cu recunoştinţă mama care îl face să sufere puţin pentru a-l scuti de dureri mai mari. Îl rog pe Domnul să mă facă să fiu acest copil înţelept!

Modul cel mai potrivit de a-I arăta lui Dumnezeu recunoştinţa este să iubim cu pasiune condiţia de copii ai Săi, calitate primită la Botez. Dumnezeu este Tatăl nostru plin de afecţiune, Care ne acceptă, ne iartă şi ne ajută. Trebuie să te încrezi în Hristos, Care are o predilecţie deosebită pentru sufletele care se încred în bunătatea Sa. Trebuie să spui mereu cu psalmistul: „Că de voi şi umbla în mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti” (Ps. 22, 4). Într-un astfel de suflet încrezător se revarsă toată comoara harurilor Sale.

Pe măsura înaintării în vârstă, înţeleg mai bine că Dumnezeu este mereu cu creatura Sa. Chiar atunci când se pare că totul se prăbuşeşte, de fapt nimic nu se întâmplă, căci Dumnezeu nu pierde bătăliile. E minunat să te laşi călăuzit de către Dumnezeu, Care te conduce pe calea Sa, servindu-Se de nenumăratele piedici şi, poate, chiar de scăderile şi de slăbiciunile tale. În acest fel, ne este foarte clar că El este Cel Care îţi împlineşte lucrarea, încât poţi afirma pe bună dreptate: „Pe toate le pot întru Hristos, Cel Ce mă întăreşte!” (Filip. 4, 13).

La acest popas aniversar, îmi amintesc de cei zece ani petrecuţi la Mănăstirea Sinaia, care au reprezentat pentru mine un paradis pământesc. Acolo, prin rugăciune, meditaţie şi lectură filocalică, am avut o licărire din realităţile eterne ale Împărăţiei. În USA am petrecut trei ani într-un climat academic de înalt rafinament. Contactul cu studenţi din multe ţări, studiile aprofundate, diversele vizite şi întâlniri m-au ajutat să dobândesc o nouă experienţă şi noi metode prin care adevărul revelat poate fi transmis cu elocvenţă, şi apostolatul poate fi prestat cu eficienţă.

O scurtă etapă a vieţii mele este petrecerea în Ţara Sfântă, ca superior al Aşezămintelor noastre româneşti. De atunci, pun Ierusalimul ca „început al bucuriei mele” (Ps. 136, 6) şi înţeleg cu totul altfel cele scrise în Sfânta Scriptură sau învăţate din cărţile de teologie. Un alt capitol al vieţii este alcătuit din cei douăzeci de ani de slujire arhierească desfăşurată pe meleagurile judeţelor Cluj şi Bistriţa-Năsăud. Acolo, am activat intens în câmpul pastoral-misionar şi moral-educaţional al Bisericii, în acelaşi timp scriind unele cărţi şi făcând traduceri.

De doi ani sunt întâistătător pe nobilul scaun arhieresc al Alba Iuliei. Nobleţea acestui centru naţional şi bisericesc mă obligă să iubesc deopotrivă Biserica şi Neamul, să fiu un bun creştin şi un bun român. Sper ca, susţinut de harul divin, „slujba mea să o fac deplin”, cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (cf. II Tim. 4, 5). Ancorat în Dumnezeul Cel viu, de la Care vine „tot darul desăvârşit” (Ic. 1, 17), în acest moment festiv, îmi ridic inima spre cer şi dimpreună cu psalmistul exclam: „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate binefacerile Lui” (Ps. 102, 2).                               

† IRINEU

 Arhiepiscop al Alba Iuliei

1,396 total views, 2 views today

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Google+0Pin on Pinterest0Email this to someone

Share

Autorul articolului

Cancelaria eparhială