(Cuvânt adresat profesorilor de Religie din judeţul Mureş, Târgu-Mureş, 5 noiembrie 2012)

 

         Într-o lume frământată de atâtea ideologii şi doctrine şi aflată într-o evidentă derută, prezenţa Religiei în şcoala românească înseamnă găsirea adevăratei identităţi. În comunism, s-a urmărit depersonalizarea individului, încât omul a trăit drama unui nou Adam izgonit din Eden. La „plinirea vremii”, imposibilul devine realitate, şi Biserica îşi cere dreptul de a intra în normalitate. S-a  reuşit aceasta, însă unele capete ale Balaurului roşu încă supravieţuiesc şi atacă pe ascuns, cu destulă înverşunare.

Biserica Ortodoxă, care a adus pentru prima data lumina bucoavnei şi care a adăpostit şcoala în incinta ei sacră, a luptat pentru reintroducerea Religiei în şcoală. Ea a făcut aceasta, convinsă fiind că „creştinismul, pentru români, este religia tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte”, cum se exprima oarecând marele Mitropolit Nicolae Mladin al Ardealului. Religia creştină, care era atât de cinstită până la anul 1948, nu trebuie considerată ca un apendice în formarea omului nou, ci ca o regină.

Noi ştim bine că toată cultura naţională a fost plămădită şi susţinută de către Biserica Ortodoxă, Mama spirituală a neamului românesc. Vorbind despre Biserica străbună, poetul Mihai Eminescu zicea: „Ea este purtătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea ne-a consolidat şi unificat limba … ne-a ferit de înghiţirea prin poloni, unguri şi turci … Ea este încă singurul sprijin al milioanelor de români. Cine o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist nihilist, republican, universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”.

Prin Religie se transmite cuvântul plin de putere al lui Hristos. Cuvintele Dascălului divin aduceau rod în ascultători: vameşii devin evanghelişti, desfrânatele devin mironosiţe, cei întunecaţi la minte se luminează, iar cei bolnavi se însănătoşesc. Bine spunea Sfântul Apostol Petru că suntem născuţi a doua oară „din sămânţă nestricăcioasă, prin cuvântul cel viu al lui Dumnezeu şi care rămâne în veac” (cf. I Pt. 1, 23). Avea dreptate Alexandru Vlahuţă când scria: „Ca-n basme-i a cuvântului putere / Şi chip etern din umbra care piere”.

Profesorii de Religie au o mare responsabilitate, pentru că obiectul de studiu pe care ei îl predau este cu totul deosebit de toate celelalte obiecte sau discipline de învăţământ. Dacă acelea se ocupă de realităţile lumii văzute, Religia înalţă sufletele tinerilor spre lumea veşniciei, spre cunoaşterea lui Dumnezeu (vezi In. 17, 3). Fericitul Augustin scria: „Fericit cel care Te cunoaşte pe Tine, Doamne, chiar dacă altceva nu cunoaşte. Nefericit este cel ce pe toate le cunoaşte, dar pe Tine nu Te cunoaşte”.

Profesorii de Religie trebuie să cultive în sufletele tinerilor câştigarea deprinderii cu rugăciunea, cu citirea cărţilor duhovniceşti, cu împărtăşirea cu Sfintele Taine şi cu punerea în practică a preceptelor Evangheliei. Un proverb spune: „Unui pas în cunoaştere, să-i urmeze trei în trăire”. Religiozitatea nu se manifestă prin cunoştinţe teologice, ci prin trăiri religioase autentice, „întru totul plinind voia lui Dumnezeu” (cf. Col. 4, 12). Numai aşa se poate forma caracterul religios-moral al copiilor şi tinerilor.

Pentru a fi eficienţi în instruirea şi educarea tinerei generaţii, profesorii de Religie trebuie să îndrepte o atenţie maximă asupra propriei lor persoane. Ei trebuie să fie evlavioşi, spre a-L aduce pe Dumnezeu la ora lor de Religie, pentru că „Domnul este mai bucuros să locuiască în inimile oamenilor decât în cer”, precum afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur. Sădind în inimile copiilor şi tinerilor adevărul revelat, aceştia vor avea puterea necesară de a merge pe calea vieţii fără să şchiopăteze, căci Legea dumnezeiască este „lumină cărărilor noastre” (cf. Ps. 118, 105).

Trăim într-un timp de mare secetă spirituală, în care secularismul, hedonismul, consumismul şi ocultismul fac ravagii. Tentaţiile multiple şi surogatele acestei lumi îi atrag pe tinerii noştri ca un magnet. Profesorii de Religie, ca adevăraţi apostoli laici, trebuie să-i secondeze pe păstorii Bisericii, investiţi cu putere de sus, şi să acţioneze împreună, pentru ca Hristos să fie cunoscut, iubit şi mărturisit. Tuturor să ne fie clar că prietenia cu Domnul îi face liberi pe creştinii de toate vârstele, aceasta ajutându-i să înflorească ceea ce este mai bun în ei. Fie ca Hristos, Învăţătorul dumnezeiesc, să vă dăruiască putere de muncă, inspiraţie şi alese împliniri în nobila activitate didactică.        

† IRINEU

 Arhiepiscop al Alba Iuliei

1,366 total views, 1 views today

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Google+0Pin on Pinterest0Email this to someone

Share

Autorul articolului

Cancelaria eparhială