Actualitatea religioasă — 17 iunie 2017

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în cadrul activităților cu tinerii din Protopopiatul Alba Iulia, sâmbătă, 17 iunie, a avut loc prima ediție a Marșului cu biciclete, eveniment organizat de către Grupul de inițiativă pentru tineret din cadrul protopopiatului.

Activitatea, care a strâns laolaltă mai mulți tineri iubitori de mișcare și natură, temerari și voluntari, a debutat la ora 9:00 cu întâlnirea într-o parcare din zona Stadionului municipal, apoi, echipați cu biciclete și cu cele necesare, însoțiți de către Părintele Cătălin Todea, coordonatorul activităților pentru tineret, participanții au pornit la drum spre localitatea Ampoița, urmând ca pe lângă sport și mișcare, să exploreze împrejurimile și Cheile de la Lunca Ampoiței, renumite pentru pitorescul și ineditul lor.

Discuțiile deschise, voia bună, peisajul mirific și popasul la o pensiune din zonă au fost punctele de atracție ale acestei întâlniri, provocată de către membrii grupului de inițiativă al protopopiatului, în cadrul activităților sectorului pentru tineret din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iulia, bucurându-se, de asemenea, și de sprijinul special al Inspectoratului Județean de Poliție Alba. 

Manifestarea face parte din calendarul de activități cu tinerii pe anul 2017, din cadrul Protopopiatului Ortodox Alba Iulia și are ca scop ieșirea din rutina tehnologizării, redescoperirea frumuseții naturii, întoarcerea la bucuria comuniunii sau promovarea mișcării pentru sănătate.

Pr. Teofil Slevaș

205 total views, 2 views today

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Google+0Pin on Pinterest0Email this to someone

Share

Autorul articolului

Cancelaria eparhială