Actualitatea eparhială — 03 august 2015

La Mănăstirea Recea a avut loc astăzi, 3 august, întâlnirea anuală a stareţilor, stareţelor şi duhovnicilor de la mănăstirile din cadrul Arhiepiscopiei de  Alba Iulia. În cuvântul de deschidere a lucrărilor Sinaxei monahale, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a spus:

,,Ne-am adunat astăzi la Mănăstirea Recea de Mureş pentru a prezenta şi dezbate diverse subiecte privind viaţa de fiecare zi din mănăstirile şi schiturile Eparhiei noastre. În ele se cuvine să domine „unicul necesar”, adică grija de mântuire a sufletului nemuritor. Prin săvârşirea cu evlavie a slujbelor liturgice şi printr-o vieţuire pe linia principiilor evanghelice, monahii şi monahiile pot contribui la redresarea spiritual-morală a societăţii contemporane, care se îndreaptă cu grăbire spre haos, nebunie şi impas. Conştienţi de rolul fundamental pe care-l avem în viaţa neamului nostru, nu trebuie să slăbim în eforturile noastre duhovniceşti. În acest sens, este bine să luăm aminte la îndemnul paulin: „În râvnă, nu pregetaţi; fiţi arzători cu duhul; Domnului slujiţi-I” (Rom. 12, 11). Trăind conform voturilor monahale, noi, călugării, vom fi adevărate santinele ale Bisericii lui Hristos, iar monahismul va reprezenta un semn al Împărăţiei cereşti în mijlocul lumii răscumpărate.”

Deasemenea, Părintele Arhimandrit Andrei Barbu, Exarhul mănăstirilor din Eparhia noastră, ne a oferit câteva detalii despre Sinaxa de la Mănăstirea Recea:

,,Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, ca un părinte sufletesc ce răspunde de turma ce i-a fost încredinţată, doreşte ca viaţa monahală din eparhia pe care o păstoreşte, să fie condusă în mod corespunzător de către stareţii şi stareţele din jurisdicţia canonică a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.”

Tematica Sinaxei monahale din acest an are un caracter practic, comunicările şi discuţiile desfăşurându-se în lumina îndemnului Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani: „În râvnă, nu pregetaţi; fiţi arzători cu duhul; Domnului slujiţi-I” (Romani 12, 11).

1,868 total views, 4 views today

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Google+0Pin on Pinterest0Email this to someone

Share

Autorul articolului

Redactia Radio Reintregirea

Un post de radio aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, care şi-a început emisia în ziua de 25 decembrie 2001. Ascută live de aici.