Actualitatea eparhială — 06 aprilie 2017

Astăzi, 6 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a efectuat o serie de vizite canonice în cinci parohii din protopopiatul Aiud. Credincioșii comunităților din Gura Arieşului, Războieni, Unirea II, Decea şi Miraslău l-au primit cu bucurie pe Ierarhul lor. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe preoţii slujitori să aprofundeze zi de zi, şi mai ales în această perioadă cu totul specială a Postului Mare, cuvintele Sfintei Evanghelii şi să facă vizibilă, prin viaţa, cuvintele şi faptele lor, iubirea de oameni a lui Hristos. Întreita slujire a preoţilor – învăţătorească, pastorală şi sfinţitoare – cer o responsabilitate deosebită faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care i-a ales şi i-a chemat la această nobilă lucrare.

Într-o frumoasă şi vie tradiţie, Părintele Arhiepiscop Irineu îi cercetează cu regularitate pe preoţii încredinţaţi spre păstorire şi locurile unde aceştia îşi desfăşoară misiunea. Vizitarea bisericilor, a caselor parohiale şi a localităţilor reprezintă momente importante, de o mare profunzime, deoarece  întâlnirile de acest fel lasă urme adânci în cei prezenţi şi marchează o creştere în trăirea comună a credinţei strămoşeşti. Vizitele canonice ale chiriarhului în teritoriu şi momentele de bucurie sufletească comună din această zi au rolul de a aprinde mai mult sufletele preoţilor şi de a le umple de entuziasmul slujirii lui Dumnezeu, pregustând, astfel, frumuseţea sărbătorii luminate a Învierii Domnului.

740 total views, 6 views today

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Share on Google+0Pin on Pinterest0Email this to someone

Share

Autorul articolului

Cancelaria eparhială