ACUM
   Sâmbătă, 04 aprilie 2020   17°C in Alba Iulia
„Duminica Părinţilor şi a Copiilor” sărbătorită la Parohia „Sfânta Ana” din Municipiul Târgu-Mureş   
Activităţi încheiate
Cancelaria eparhială

„Duminica Părinţilor şi a Copiilor” sărbătorită la Parohia „Sfânta Ana” din Municipiul Târgu-Mureş  

02 Jun 2014
12:57
În cadrul Centrului cultural-catehetic Sfântul Chiril al Ierusalimului, ce funcţionează pe lângă Parohia ,,Sfânta Ana” din Municipiul Târgu-Mureş, s-a sărbătorit ieri, 1 iunie, Duminica Părinţilor şi a Copiilor, manifertare intrată deja în tradiţie. Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, numărul 629 din anul 2009, prima duminică de după data de 1 iunie este declarată „Duminica Părinţilor şi a Copiilor”. Astfel, Preacucernicul Părinte drd. Cătălin Maier, responsabil cu cateheza parohială în cadrul Protopopiatului Târgu-Mureş, dar şi coordonatorul Centrului cultural-catehetic mai sus amintit, s-a implicat în organizarea unui moment festiv în care i-a avut în vedere, deopotrivă, atât pe copii, cât şi pe părinţi.

Mai întîi, în cuvântul de învăţătură, s-au punctat semnificaţia şi importanţa evenimentului, apoi, imediat după Sfânta Liturghie, s-au desfăşurat activităţi recreative atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. Pentru început, corul de copii al parohiei a prezentat un frumos moment artistic. Pe urmă, tuturor copiilor, li s-a prezentat de către o trupă de actori de la Teatrul de Păpuşi, piesa cu caracter pedagogic şi moralizator „Păţaniile lui Tomiţă”, iar părinţii s-au delectat cu mici gustări. De asemenea, a fost invitat un fotograf pentru a realiza cadre de familie. La finalul întâlnirii, copiii au fost invitaţi la o şedinţă de face-painting, aplicându-li-se pe faţă şi pe mânuţe diverse desene cu reprezentări florale şi nu numai.

În cuvântul adresat la această Sărbătoare, Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ne sfătuieşte: Cu prilejul Duminicii Părinților şi a Copiilor, îndemnăm părintește pe toți copiii şi tinerii să cinstească pe părinții lor trupești și duhovnicești, iar pe părinții lor îi sfătuim să iubească pe copii ca fiind darul lui Dumnezeu pentru familie, Biserică şi societate. De asemenea, îndemnăm pe părinții și copiii, din țarăși din străinătate, să-i ajute și pe cei săraci, bolnavi şi singuri pentru a simți și ei la rândul lor că fac parte din marea familie a Bisericii şi a poporului român.

Ca şi prima ediţie de anul trecut, şi aceasta s-a bucurat de un real succes, şi, de aceea, felicităm pe Părintele drd. Cătălin Maier pentru iniţiativa organizării şi perpetuării respectivei manifestări. De asemenea, îl felicităm şi pentru interesul acordat lucrării catehetice în Protopopiatul Târgu-Mureş şi în cadrul Parohiei ,,Sfânta Ana”. Prin implicarea în susşinerea unei astfel de manifestări, se evidenţiază strădania Sfinţiei Sale în a cultiva mai intens comuniunea de iubire şi respect între părinţii şi copiii Parohiei, şi sper ca această Sărbătoare a Familiei creştine să fie un binecuvântat impuls şi pentru celelalte Centre cultural-catehetice din cadrul Eparhiei noastre.