ACUM
   Luni, 24 februarie 2020   -0°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Cancelaria eparhială

Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Albac, protopopiatul Câmpeni

20 Jul 2017
18:48
În ziua pomenirii Sfântului și slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea de la Albac, care în această zi și-a sărbătorit hramul.

Obștea acestei vetre monahale este condusă de către Stavrofora Ioanichia Gligor. În cadrul slujbei, Ierarhul nostru l-a hirotonit diacon pe tânărul Andrei Roșca.

În cuvântul de învățătură pe care l-a rostit în fața sutelor de pelerini prezenți la această sărbătoare, Înaltpreasfinția Sa a spus: „În lumea aceasta actuală, când credința în Dumnezeu este atacată din toate părțile, noi trebuie să iubim adevărul curat pe care ni l-a dat Dumnezeu și să ne străduim să facem și pe alții părtași la adevărul cel mântuitor. În jurul nostru este atâta suferință, și de aceea trebuie să avem milă de cei sărmani și să-i mângâiem prin faptele noastre cele bune pe toți care, cu glas sau fără glas, solicită ajutorul nostru. Prin rugăciune curată, noi putem să ne oxigenăm viața sufletească și, totodată, putem să-i ajutăm pe cei apăsați de patimi și păcate, pe cei învăluiți în noianul durerilor acestei vieți pământești. Să ne fie clar că prin credință, fapte bune și rugăciune, noi îl urmăm pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, care astăzi este prezent aici, la Mănăstirea Albac, cum a fost oarecând pe vârful Muntelui Carmel. Să-l lăudăm pe marele Profet Ilie, care ne-a dăruit un praznic luminos, ne-a făcut părtași la focul sacru coborât din cer în cadrul Sintei Liturghii și la bucuria comuniunii frățești. Mulțumindu-i, să-i cerem ocrotirea și să-i grăim așa: «Bucură-te stea strălucitoare care luminezi toată lumea! Bucură-te râvnitor înflăcărat al slavei lui Dumnezeu! Bucură-te sprijinitor bun al celor credincioși!»”