ACUM
   Joi, 21 septembrie 2017   11°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Pr. Oliviu Botoi

Părintele Arhiepiscop Irineu a participat la deschiderea noului an școlar

11 Sep 2017
15:00


    Luni, 11 septembrie a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a participat la festivitatea de deschiderea a noului an şcolar 2017-2018 de la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop Irineu a adresat cadrelor militare, autorităţilor locale şi judeţene, părinţilor şi elevilor Colegiului un ziditor cuvânt de învățătură. 
    Tot în această zi, Chiriarhul nostru a oficiat slujba de Te-Deum la începutul anului şcolar, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din oraşul Marii Uniri. Ierarhul nostru a rostit un sensibil cuvânt duhovnicesc și i-a îndemnat pe învățăcei să persevereze în munca intelectuală și să înainteze pe calea virtuților creștine:
    „Dacă doriţi să aveţi voioşie şi rodnicie în noul an şcolar, să frecventaţi casa lui Dumnezeu, acest paraclis al şcolii, biserica fiind «spital duhovnicesc unde ne vindecăm rănile pe care le-am primit afară», cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Aici aveţi Spovedania prin care ne purificăm şi ni se restaurează integritatea sufletească. Aici aveţi Euharistia, care ni se oferă spre sănătate, bucurie şi mântuire.
    În paraclisul şcolii, în această biserică, aveţi Evanghelia, vestea bună şi izbăvitoare, care îl înnobilează pe om, căci «cuvântul lui Dumnezeu şlefuieşte sufletul», precum zice iarăşi Sfântul Ioan Gură de Aur. Dacă veţi gusta mereu din bunătăţile spirituale dăruite de Hristos în locaşul bisericesc, veţi fi fortificaţi şi iluminaţi la minte şi la trup şi astfel activitatea şcolară va fi încununată cu satisfacţii multiple”.