ACUM
   Luni, 20 noiembrie 2017   -0°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Sectorul cultural și comunicații media

Târnosirea bisericii din parohia Gârbova de Jos, protopopiatul Aiud

06 Nov 2017
09:15

    În Duminica a 22-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Gârbova de Jos, protopopiatul Aiud. În continuare, Ierarhul nostru a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în care a subliniat următoarele:
    „Între viaţa lui Dumnezeu şi viaţa noastră există moartea, despărţirea sufletului de trup. Moartea este graniţa la care ne aşteaptă Domnul vieţii, singurul Care are nemurirea, Care a pus toate făpturile Sale sub legea devenirii şi a morţii. De aceea, nu trebuie să ne temem de moarte, ci să ne temem de felul în care ne poate surprinde moartea, adică să ne temem de păcat și de moartea sufletească. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: «Un singur lucru este de temut, anume păcatul. Nu a muri e rău, ci a muri în păcat». Virtuţile morale şi faptele bune constituie garanţia intrării sufletelor noastre în patria cerească, unde ne aşteaptă Dumnezeu şi cetele sfinţilor”.
    Pentru slujirea poporului dreptcredincios din această comunitate și pentru hărnicia de care a dat dovadă, părintele paroh Marius Morariu a fost hirotesit iconom, iar binefăcătorii sfântului locaș de închinare au primit Diplome de aleasă cinstire.

Ultimele informatii
Actualitatea eparhială
Sectorul cultural și comunicații media
MAI MULT
Actualitatea eparhială
Sectorul cultural și comunicații media
MAI MULT
Construim Catedrala
Calendar Ortodox
TV Lacasuri Ortodoxe