ACUM
   Sâmbătă, 20 ianuarie 2018   -0°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Cancelaria eparhială

Vizite arhiereşti în protopopiatul Sebeş

09 Jan 2018
15:49
    Marţi, 9 ianuarie a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a efectuat o serie de vizite canonice în şase parohii din protopopiatul Sebeş. Păstorii duhovniceşti şi credincioşii din parohiile Pianu de Jos, Pianu de Sus I, Pianu de Sus II, Tărtăria, Săliştea şi Sibişeni l-au primit cu bucurie pe Arhipăstorul lor. În toate aceste comunităţi, Ierarhul nostru a discutat cu enoriaşii şi cu preoţii slujitori, rostind şi scurte cuvinte de învăţătură.
    Într-o frumoasă tradiţie, Părintele Arhiepiscop Irineu îi cercetează cu regularitate pe preoţii încredinţaţi spre păstorire şi parohiile unde aceştia îşi desfăşoară misiunea. Vizitarea bisericilor, a caselor parohiale şi a localităţilor reprezintă momente importante, de o mare profunzime în viaţa acestor comunităţi parohiale, deoarece întâlnirile de acest fel marchează o creştere în trăirea comună a credinţei strămoşeşti. Chiriarhul nostru i-a îndemnat pe preoţii slujitori să aprofundeze zi de zi cuvintele Sfintei Evanghelii şi să intensifice lucrările atât pe plan duhovnicesc, cât şi pe plan administrativ.