ACUM
   Marţi, 23 octombrie 2018   9°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redactia Radio

Lansare de carte și recital de muzică religioasă și patriotică la Luduș

29 Jan 2018
10:20
Duminică, 28 ianuarie a.c., la biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Luduș, a avut loc lansarea volumului „Sfințenie și vecie. Reflecții la Marea Unire”, avându-l în calitate de moderator pe domnul Dorin Grama, directorul Casei de Cultură Luduș. Inițiativa acestui eveniment aparține doamnei profesoare Ana Pandrea, coautoare a volumului prezentat. La acestă lansare de carte au participat părintele protopop Lucian Voșloban, părintele Constantin Savu, domnul Cristian Moldovan, primarul orașului Luduș, dar și alte oficialități locale și membrii ai comunității ortodoxe ludușene. Seara a fost întregită de un recital de muzică religioasă și cântec patriotic susținut de părintele Ioan Marin, iar la final primarul Ludușului a înmânat o Diplomă de Onoare coordonatorului volumului prezentat, în semn de recunoștință pentru întreaga activitate în slujba culturii. Acest volum are 25 de autori, prof. Ana Pandrea și părintele Ilie Bucur, de la Parohia Ortodoxă Sărmașu, fiind doi dintre aceștia, și a fost coordonat de Prof. Dr. Valentin Marica, scriitor, poet, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Cartea reunește în paginile sale gândurile a 25 de personalități, din diferite domenii de activitate, despre semnificația Marii Uniri de la 1 Decembrie 2018. Evenimentul, dedicat Anului omagial al unității de credință și de neam și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, a fost organizat de Protopopiatul Ortodox Luduș, în colaborare cu Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu”, și s-a bucurat de binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Dorin Grama