ACUM
   Luni, 25 iunie 2018   13°C in Alba Iulia
Conferinţă pastoral-misionară în protopopiatul Câmpeni
Actualitatea eparhială
Cancelaria eparhială

Conferinţă pastoral-misionară în protopopiatul Câmpeni

13 Jun 2018
09:25
    Marţi, 12 iunie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul preoților din protopopiatul Câmpeni, cu ocazia organizării conferinței pastoral-misionare de primăvară. Înscriindu-se în seria activităţilor dedicate celebrării Anului Centenar, conferinţa s-a desfăşurat sub genericul Identitatea şi unitatea spirituală şi naţională a românilor.
    După oficierea slujbei de Te-Deum în biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a parohiei Câmpeni-Vale, la sediul protopopiatului Câmpeni au fost susţinute referatele conferinţei. Astfel, preoţii Ioan Vasii de la parohia Lupşa, Matei Avram de la parohia Bucium-Saşa şi Cosmin Niergeş de la parohia Lăzeşti, au vorbit despre importanţa păstorilor sufleteşti în calitatea lor de sfetnici ai vieţii obşteşti, despre rolul Bisericii în realizarea unităţii naţionale, precum şi despre ideologiile seculare şi fenomenul migraţionist.