ACUM
   Marţi, 23 octombrie 2018   9°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redactia Radio

Slujire arhierească la biserica memorială „Mihai Viteazul” din Alba Iulia

10 Aug 2018
11:05

    Joi, 9 august a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat slujba Vecerniei și Paraclisul Maicii Domnului în biserica ce poartă hramul „Sfânta Treime” și „Sfântul Siluan Athonitul” a parohiei Alba Iulia - Mihai Viteazul, unde păstorește părintele profesor Florin Botezan. După slujba Paraclisului, Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba Parastasului pentru Domnitorul Mihai Viteazul, la 417 ani de la trecerea în veșnicie.
    După oficierea slujbei parastasului pentru Voievodul Mihai Viteazul, Părintele Arhiepiscop Irineu a adresat un cuvânt celor prezenți, reliefând personalitatea ilustrului unificator al Țărilor Române: „Mihai Viteazul știa că națiunea română, pentru a reuși, trebuie să fie unificată într-un singur stat, căci numai în felul acesta putea constitui un obstacol definitiv în fața atacului musulman. Slăvitul Voievod era nu numai un diplomat de elită sau un ilustu comandant de oști, ci și un bun creștin, care și-a pus spada în slujba credinței dreptmăritoare, apărând, cu puterea Crucii, întreaga creștinătate. A mers până acolo încât să-și exprime dorința de a elibera atât Constantinopolul, cât și cetatea sfântă a Ierusalimului, înălțând deasupra lor stindardul sfânt al Crucii. El – după cum spunea cineva – probabil că este singurul voievod care nu poate fi scos din cadrul universal. De aceea, a fost foarte prețuit chiar de către Papa Clement al VIII-lea, de Împăratul Rudolf al II-lea, de Regele Filip al II-lea al Spaniei sau de Regele Henric al IV-lea al Franței. Toți aceștia îl prețuiau pentru rolul lui de apărător neînfricat al creștinătății împotriva semilunii islamice, despre care Voievodul spunea tuturor că nu este invincibilă. Iată, pe cine comemorăm noi astăzi! Pe acela care, cum spune istoricul Xenopol, a reușit să facă poporul român cel din lut să devină iarăși om prin degetul dătător de viață al acestui erou. Într-adevăr, el este erou al creștinătății, martir al neamului românesc, apărător al credinței și al gliei străbune. Fie ca slujirea sa națională și bisericească să inspire întotdeauna pe fiii și pe fiicele neamului nostru românesc”.
         Mihai Viteazul s-a născut în anul 1558, la Drăgoești, fiind ucis la 9 august 1601, la Câmpia Turzii, la 3 km Sud de Turda, pe mormântul căruia avea să fie construit un obelisc. A fost ban de Mehedinți, stolnic domnesc și ban al Craiovei, pentru ca, din anul 1593, să devină domnitor al Țării Românești. Pentru o scurtă perioadă, în anul 1600, Mihai Viteazul a fost conducător „de facto” al tuturor românilor din cele trei țări care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Capul voievodului Mihai Viteazul avea să fie adus la Mănăstirea Dealu de către unul dintre căpitanii voievodului, Turturea puharnicul, unde se păstrează până în zilele noastre.
          Actuala bisericuță din lemn, ridicată în perioada 1988-1992, se află pe locul fostei mitropolii ortodoxe și al catedralei ridicate de Voievodul Mihai Viteazul în anul 1597. Biserica mitropoliei nu s-a păstrat, fiind dărâmată în totalitate de regimul habsburgic în anul 1714, numeroase materiale fiind folosite la construirea bisericii ortodoxe a parohiei Maieri II din Alba Iulia. La fel ca și vechea bisericuță ctitorită de Domnitorul Țării Românești, biserica memorială „Mihai Viteazul” din Alba Iulia are ca hram „Sfânta Treime”, simbol al unității de credință și de neam al celor trei țări românești. Sfințirea lăcașului de cult a avut loc la 26 noiembrie 2006, moment în care biserica a primit și cel de-al doilea hram, fiind ocrotită de Sfântul Siluan Athonitul.