ACUM
   Vineri, 18 septembrie 2020   21°C in Alba Iulia
Părintele Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba tunderii în monahism, la Mănăstirea Lupșa
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Părintele Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba tunderii în monahism, la Mănăstirea Lupșa

15 Sep 2018
15:55

Sâmbătă, 15 septembrie a.c., zi în care Biserica noastră face pomenirea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a săvârșit, la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa, slujba tunderii în monahism a fratelui Epifanie. La ceremonie a participat obștea mănăstirii, în frunte cu preacuviosul părinte Arhimandrit Melhisedec Ungureanu, starețul vetrei monahale de la Lupșa, fiind prezent și părintele Nicodim, fost stareț al Mănăstirii Crasna. La finalul slujbei, Ierarhul nostru a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat faptul că monahismul reprezintă concretizarea permanentă și vizibilă a Împărăției lui Dumnezeu în lume. De asemenea, Chiriarhul nostru l-a îndemnat pe monahul Epifanie să ducă o viață exemplară și evlavioasă, respectând voturile monahale exprimate.

În cuvântul de învățătură, Arhipăstorul nostru, adresându-se celor prezenți, a spus: „Ne bucurăm, astăzi, când un nou «chip îngeresc» s-a adăugat cinului călugăresc din Eparhia noastră, în persoana părintelui și fratelui nostru Epifanie. Evenimentul acesta este o izbândă, având în vedere criza actuală de vocații pentru viața consacrată, pentru călugărie sau maximalismul evanghelic. Să prețuim monahismul, care este semnul Împărăției lui Dumnezeu în această lume supusă devenirii și morții. Să prețuim monahismul, care este pentru noi toți un imbold spre a-L pune pe Hristos pe primul loc în viețile noastre. Avându-L pe El în noi, avem pace, speranță și împlinire, căci zice părintele athonit Tihon: «Unde este Hristos, acolo este și Raiul»”.