ACUM
   Duminică, 26 mai 2019   23°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Eveniment memorabil cu prilejul Anului Centenar, în municipiul Târgu-Mureș

22 Oct 2018
20:28

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a desfășurat, luni, 22 octombrie a.c., la Catedrala mare din municipiul Târgu-Mureș, un eveniment memorabil organizat cu prilejul Anului Centenar. Manifestarea de față, intitulată: „Dăinuire prin unitate și mărturisire prin jertfă”, a avut loc la inițiativa părintelui protopop Olimpiu Zăhan, acțiunea reunind numeroși clerici și credincioși din cadrul Protopopiatului Ortodox Târgu-Mureș.

Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, celebrată, în Catedrala mare din municipiu, de un sobor de 60 de preoți și doi diaconi, în frunte cu părintele protopop Olimpiu Zăhan. În continuare, a fost oficiată o slujbă de Te-Deum, după care a fost săvârșită, în fața Catedralei, slujba Parastasului pentru toți martirii și ostașii neamului românesc, din toate timpurile și din toate locurile, jertfiți pentru credința, demnitatea și unitatea poporului nostru. Apoi, a fost oficiată slujba de Sfințire a unui drapel imens, arborat, într-un cadru emoționant, pe fațada Catedralei, ca dovadă a patriotismului manifestat de către locuitorii de pe aceste meleaguri.

Cu prilejul acestui eveniment memorabil, la Catedrala mare din municipiul Târgu-Mureș au fost prezente numeroase oficialități, dintre care amintim pe domnul Mircea Dușa, Prefect al județului Mureș, și pe domnul Alexandru Câmpean, Vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș. Dintre cei care au luat cuvântul la final amintim pe domnul Mircea Dușa, și pe părintele protopop Olimpiu Zăhan, care, în calitate de gazdă a evenimentului, a mulțumit tuturor participanților, adresându-le tuturor îndemnul de a participa la toate manifestările care vor fi organizate, în împrejurimi, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Răspunsurile la sfintele slujbe au fost oferite de către Grupul psaltic Anastasios, format din medici și studenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș. De asemenea, în semn de evlavie față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a fost adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului „Pantanassa” din parohia Voiniceni. Cu prilejul acestui eveniment, majoritatea tinerilor au îmbrăcat costumele tradiționale, urmând ca, la final, să înalțe numeroase baloane în culorile drapelului național, acestea simbolizând sufletele eroilor căzuți pe câmpurile de luptă, pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești.

Pr. Horațiu Sita