ACUM
   Miercuri, 16 octombrie 2019   3°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Recital de colinde, în parohia Măgina, protopopiatul Aiud

17 Dec 2018
14:39

Duminică, 16 decembrie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost organizat, în parohia Măgina, protopopiatul Aiud, un recital de colinde, cu prilejul sezonului liturgic deosebit în care ne aflăm. Evenimentul, desfășurat în biserica parohială, a reunit numeroase grupuri de colindători din parohiile: Izvoarele, Vălișoara, Poiana Aiudului și Livezile, precum și grupul vocal al parohiei Măgina.

Bucuria serii a fost întregită de participarea, în calitate de oaspete special, a Corului de cameră „Cappella Transylvanica” al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, aflat de 33 de ani sub coordonarea domnului prof. univ. dr. Cornel Groza, fiu al satului Măgina. Prin deosebitele colindele interpretate cu multă dăruire și spirit artistic, membrii ansamblului vocal au oferit numeroșilor credincioși prezenți momente de aleasă bucurie. Astfel, în cadrul concertului s-a creat o atmosferă cu totul aparte, iar, la final, toți cei de față au intonat colindul „Trei păstori”.

Începând din anul 2014, în preajma slăvitului Praznic al Nașterii Domnului, are loc, în fiecare sat de pe Valea Aiudului, organizarea unei seri de colinde. În acest an, a fost rândul membrilor comunității parohiale din localitatea Măgina să pună bazele unei asemenea manifestări, al cărei scop a fost, totodată, promovarea colindului tradițional românesc, portul popular, precum și cultivarea relațiilor de prietenie și de „unire în cuget și-n simțiri” între preoții și credincioșii din parohiile de pe Valea Aiudului.

Pr. Titus Fufezan