ACUM
   Marţi, 11 august 2020   25°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Grupuri de colindători, la Centrul eparhial din Alba Iulia

19 Dec 2018
18:17

Miercuri, 19 decembrie a.c., cu doar șase zile înainte de slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, în orașul Marii Uniri au poposit numeroase grupuri de colindători de pe întreg cuprinsul Eparhiei noastre. Astfel, cu prilejul acestui sezon liturgic deosebit în care ne aflăm, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent, începând cu ora 10.00, în Salonul oficial al Centrului eparhial, unde au transmis vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului un număr de șase ansambluri vocale.

Grupurile de colindători care s-au aflat în această zi la Centrul eparhial din Alba Iulia sunt: Corul „Deus Pro Nobis” al preoților din Protopopiatul Ortodox Sighișoara, Corul de elevi al Școlii Primare din Micești, Corpul academic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Ansamblul vocal al elevilor din parohia Deleni, protopopiatul Târnăveni, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) Alba Iulia și Corul de monahi al Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara. În semn de prețuire și binecuvântare, Arhipăstorul nostru, Părintele Arhiepiscop Irineu, le-a oferit tuturor colindătorilor câte un mic dar și le-a adresat numeroase sfaturi folositoare de suflet.