ACUM
   Marţi, 19 martie 2019   8°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Părintele Arhiepiscop Irineu a liturghisit la Catedrala mare din Târgu-Mureș

06 Jan 2019
14:18

Duminică, 6 ianuarie a.c., în ziua Praznicului Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Târgu-Mureș. Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Înălțarea Domnului” – Catedrala mare din municipiul reședință de județ. La finalul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat, în fața Catedralei, Slujba Aghiasmei celei Mari, în prezența a numeroși credincioși mureșeni.

În cuvântul de învățătură, Arhipăstorul nostru, adresându-se celor prezenți, a spus: „La acest slăvit praznic, se cuvine să răspundem cu iubire Celui Care ne-a trecut pe noi din întuneric la lumină și ne-a făcut fii adoptivi ai lui Dumnezeu. Să-I mulțumim lui Hristos, Care, prin smerenia Sa, ne-a deschis cerul și a descoperit oamenilor Taina Sfintei Treimi. Să-I mulțumim Domnului, Care, pogorându-Se în Iordan, a sfințit firea apelor, încât Iordanul sfințit curge prin lumea noastră, iar noi toți putem gusta apa impregnată de germenii învierii. Uimiți de măreția acestui praznic împărătesc, nu putem decât să exclamăm: «Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrările Tale și nici un cuvânt nu este deajuns spre a lăuda minunile Tale»”.