ACUM
   Duminică, 25 august 2019   18°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Festival de pricesne, pe Valea Gurghiului

11 Mar 2019
09:25

Duminică, 10 martie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a avut loc, în localitatea Dulcea (județul Mureș), ediția a VI-a a festivalului de pricesne de pe Valea Gurghiului. Manifestarea a fost organizată de către șase parohii din protopopiatul Reghin, respectiv Dulcea, Isticeu, Ibănești-Pădure, Ibănești-Sat, Toaca și Hodac, la eveniment participând corurile parohiale, precum și alți invitați, dintre care amintim pe Florina Oprea, Elena Violeta Man și Ioana Romanți.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Centrului Cultural-Catehetic de pe Valea Gurghiului și a fost prezentat de părintele Călin Romanți, preot al parohiei Isticeu. În discursul său, părintele a evidențiat faptul că anul 2019 este Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu. Cu această ocazie, au fost amintite câteva dintre personalitățile autohtone de seamă de pe Valea Gurghiului, precum părintele prof. univ. dr. Isidor Todoran, prof. Dimitrie Todoran și primarul Vasile Feier de la Hodac.

Dat fiind faptul că luna martie este „Luna pentru viață”, a fost subliniată importanța familiei ca mediu binecuvântat de Dumnezeu pentru apariția vieții. Pe lângă parohiile organizatoare, evenimentul a fost susținut de către Primăriile Ibănești și Hodac, de către Fabrica de lapte „Mirdatod” și cu sprijinul domnului Vasile Gliga din Reghin, cărora li se aduc pe această cale mulțumiri.

Pr. Cosmin Maftei