ACUM
   Duminică, 26 mai 2019   13°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Întâlnirea anuală a Societății Bibliștilor Ortodocși Români, desfășurată la Alba Iulia

13 May 2019
14:51

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în perioada 13-14 mai 2019, la Alba Iulia, se desfășoară întâlnirea anuală a Societății Bibliștilor Ortodocși Români. Întrunirea, desfășurată sub genericul „Dumnezeu Tatăl în Sfânta Scriptură”, se află la cea de-a patra ediție, reunind profesorii de Vechiul și Noul Testament de la Facultățile de Teologie Ortodoxă din București, Iași, Sibiu, Cluj-Napoca, Craiova, Alba Iulia, Timișoara, Arad și Oradea.

Lucrările au debutat luni, 13 mai, la Căminul bisericesc Peregrinus din incinta Mănăstirii „Hristos Pantocrator”, în prezența Părintelui Arhiepiscop Irineu. Cu acest prilej, Arhipăstorul nostru a rostit un cuvânt de deschidere în care a subliniat importanța Sfintei Scripturi pentru edificarea spirituală și morală a fiecăruia dintre noi. În continuare, în cadrul a șase sesiuni de lucru, au fost dezbătute numeroase subiecte pe marginea temei întâlnirii.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul nostru a spus „Scopul vieții noastre este cunoașterea lui Dumnezeu. Or, mijlocul cel mai eficient în această privință este citirea Sfintei Scripturi. Sfântul Serafim de Sarov spunea: «Dacă nu găsim un părinte duhovnicesc să ne călăuzească pe calea contemplației, adică a evlaviei, să citim Sfintele Scripturi, pentru că scris este: „Cercetați scripturile, că ele mărturisesc despre mine”». În societatea noastră secularizată, în care sufletele, în mod galopant, se pervertesc din cauza potopului de cuvinte mondene și obscene, este nevoie de cuvântul divin, cuvântul biblic. În acest fel, noi nu vom mai fi atrași în confuzie de cuvintele lumii, ci ne vom forma o mentalitate după cuvântul lui Dumnezeu. Oare nu spune Sfântul Apostol Pavel, «să avem mintea lui Hristos»? Acest lucru este posibil. Ce minunat ar fi dacă lumea noastră ar avea ca busolă călăuzitoare cuvântul revelat. Lumea noastră s-ar elibera de relativism moral, de oboseala în credință și de haosul îngrozitor dacă fiecare ființă umană, creată după chipul celui sublim, ar pune la prezidiul vieții sale cuvintele Psalmistului: «Făclie picioarelor mele este legea Ta, Doamne, și lumină cărărilor mele»”.

De asemenea, tot în cadrul acestei zile, a fost lansat site-ul web al Societății, care va facilita vizibilitatea actualității și a temelor biblice, religioase și spirituale pe care bibliștii ortodocși români și-au propus să le promoveze. În continuare, în a doua parte a întrunirii de astăzi, participanții au efectuat o vizită la Muzeul icoanei și al cărții vechi din Alba Iulia, Museikon, un veritabil spațiu destinat spiritualității și culturii românești.

Societatea Bibliștilor Ortodocși Români a fost înființată la data de 13 noiembrie 2016, cu prilejul zilei de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur, zi aleasă și hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca „Zi a Bibliei”. În cadrul acestor întruniri anuale, se dorește dezvoltarea studiului Sfintei Scripturi pentru ca disciplinele biblice să dobândească o pondere mai mare în planurile de învățământ din cadrul Patriarhiei Române.