ACUM
   Marţi, 16 iulie 2019   10°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Eveniment cultural pe Valea Mureșului Superior

01 Jul 2019
20:56

Duminică, 30 iunie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în localitatea Morăreni (județul Mureș), a avut loc evenimentul cultural intitulat „Veșnicia s-a născut la sat”. Manifestarea, derulată cu prilejul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), a fost organizată în cadrul protopopiatului Reghin de către Centrul Cultural Catehetic și Pastoral „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de pe Valea Mureșului Superior, coordonat de către părintele Sergiu Andone.

În acest sens, la eveniment au luat parte toți primarii actuali de pe Valea Mureșului Superior și foștii primari, actualii directori de școli și foștii directori, preoții parohi în funcție și preoții pensionari de pe raza localităților de aici, precum și dascăli și învățători pensionari care au avut un rol important în comunitățile de la sat. De asemenea, la această manifestare de suflet au luat parte părintele Valentin Vârva, protopop al Reghinului, părintele prof. dr. Claudiu Chiorean, Inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, precum și domnul prof. dr. Florin Bengean, directorul Bibliotecii municipale „Petru Maior” din Reghin și președintele Despărțământului Reghin al ASTREI.

Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru deosebit, cu specific tradițional, nelipsind din decor obiecte din cultura și viața satului românesc, iar dintre cei prezenți, cei mai mulți au îmbrăcat portul popular specific zonei. Moderator al evenimentului a fost doamna prof. dr. Silvia Andone care a dat cuvântul spre a conferenția părintelui Ionuț Cadar, preot al parohiei Filea, doamnei Lucreția Cadar, primarul comunei Deda, și doamnei prof. Onica Ildika, director al Școlii Gimnaziale din localitatea Lunca Bradului.

Programul evenimentului a fost înfrumusețat de artiști și interpreți de muzică populară originari din localități aparținând Văii Mureșului Superior, dintre care amintim pe doamna Dorina Oprea, doamna Livia Sorlea, doamna Livia Harpa, domnul Andrei Romanică și rapsodul popular Mihai Moldovan. Cântecele celor amintiți mai sus au fost un balsam sufletesc pentru toți cei prezenți, iar jocul popular pus în scenă de către membrii ansamblului popular din Vătava au încântat ochii onorabilului public. Dintre cei aproape 200 de invitați, au primit diplome de excelență din partea părintelui protopop toți primarii și foștii primari, toți directorii de școli și foștii directori, precum și preoții pensionari care și-au dedicat întreaga viață comunităților pe care le-au păstorit.

Evenimentul cultural „Veșnicia s-a născut la sat”, organizat de către Centrul Cultural Catehetic și Pastoral „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, reprezintă debutul evenimentelor închinate satului românesc în protopopiatul Reghin, urmând ca pe parcursul anului 2019 să aibă loc și alte manifestări de acest gen prin care să se aducă mulțumire primarilor, dascălilor și preoților harnici din zona Reghinului. De asemenea, acest eveniment marchează totodată și deschiderea spre o mai bună colaborare între Primărie, Școală și Biserică, în vederea păstrării tradițiilor și obiceiurilor populare conservate prin satul românesc, dar și în vederea creșterii calității vieții în mediul rural.

Pr. Cosmin Maftei