ACUM
   Marţi, 16 iulie 2019   10°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Proiectul „Tabăra de acasă”, derulat în parohia Sighișoara VII

01 Jul 2019
00:20

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu, în perioada 24-28 iunie a.c., la Sighișoara, s-a desfășurat activitatea intitulată „Tabăra de acasă”. Acțiunea a fost concepută și derulată de către parohia Sighișoara VII și Școala Gimnazială „Zaharia Boiu”, în cadrul parteneriatului „Biserica mai aproape de Școală”. Concret, în spațiul oferit cu generozitate de către unitatea de învățământ, 18 copii din clasele primare s-au bucurat de o serie de activități educativ-recreative timp de 5 zile, câte 3 ore pe zi. De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, au participat la Sfânta Liturghie în biserica parohială, iar apoi s-au bucurat de jocuri inedite, dar și de clasicele jocuri pe care și părinții 1or le-au cunoscut când erau școlari, precum „Țăranul e pe câmp”.

Deoarece ne aflăm în anul pe care Patriarhia Română l-a dedicat satului românesc, cei mici au învățat de la doamna prof. Alina Bucur imne patriotice și au deprins cusutul de mână, străduindu-se să realizeze semne de carte din etamină. Au fost ajutați să își biruiască stângăcia de către cele patru persoane voluntare implicate în proiect, eleve și foste eleve ale Școlii Gimnaziale „Zaharia Boiu”, coordonate de doamna prof. Anca-Victorița Fusaru. Programul a împletit și lecții distractive de limba engleză, conduse de către doamna prof. Cristina Tofan. Momentul culminant a fost vizita la muzeul de civilizație țărănească din satul Țopa, unde doamna preoteasă Emilia Dafin le-a vorbit cu căldură copiilor despre meșteșugurile tradiționale și le-a prezentat cu umor „tableta” de odinioară, adică tăblița pe care școlarii de demult deprindeau scrisul și socotitul.

Tabăra s-a încheiat cu un moment emoționant în care fiecare copil a fost chemat în fața celor care i-au devenit prieteni, activitate apreciată de către părintele Fusaru Mircea, care le-a înmânat tuturor câte o carte potrivită vârstei, ca o amintire a frumoaselor clipe trăite împreună. Aflat la a treia ediție, proiectul „Tabăra de acasă” a oferit copiilor o alternativă la „relaxarea” prin mijloace media electronice. Au experimentat o gamă largă de stări emoționale în compania altor copii, descoperind bucuria de „a fi” între prieteni. Entuziasmul micuților și feedback-ul pozitiv oferit de părinți ne motivează să organizăm și în viitor acțiuni similare.

Pr. Fusaru Mircea