ACUM
   Miercuri, 16 octombrie 2019   7°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Tabără de pictură, desfășurată în parohia Ibănești-Pădure, protopopiatul Reghin

13 Aug 2019
12:51

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada 5-12 august a.c., în parohia Ibănești-Pădure, protopopiatul Reghin, s-a derulat cea de-a doua ediție a Taberei de pictură intitulată sugestiv ,,Icoana – micul dar spre a-L cunoaște pe Dumnezeu”, activitate desfășurată sub purtarea de grijă a părintelui paroh Florin Franc.

Cei 27 de copii participanți s-au bucurat de îndrumarea și coordonarea reputatului artist reghinean Marcel Naste. Prin activitățile derulate s-au avut în vedere cunoașterea și înțelegerea valorilor tradițional-creștine, precum și dezvoltarea creativității în rândul copiilor. Programul taberei de creație a avut drept obiectiv implicarea elevilor în mai multe activități: atelier de creație (icoane pe sticlă), expoziție de icoane pe sticlă, activități recreative, dialoguri pe teme religioase, participarea la slujba Paraclisului Maicii Domnului, dar și o excursie la Mănăstirea Sâmbăta de Sus și în municipiul Sibiu.

În decursul acestor zile, parohia le-a asigurat copiilor toate condițiile necesare: materiale de creație, hrană etc. La sfârșitul taberei, icoanele au fost înrămate și expuse în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, urmând ca în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, după Sfânta Liturghie, să fie sfințite.

Pr. Florin Franc