ACUM
   Marţi, 17 septembrie 2019   22°C in Alba Iulia
Resfințirea bisericii din parohia Lopadea Veche, protopopiatul Aiud
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Resfințirea bisericii din parohia Lopadea Veche, protopopiatul Aiud

18 Aug 2019
16:11

În Duminica a IX-a după Pogorârea Sfântului Duh, când este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă umblarea pe mare a Mântuitorului și potolirea furtunii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Lopadea Veche, protopopiatul Aiud. Ierarhul nostru, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.

Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Oricâte ar fi valurile și furtunile vieții noastre, să nu ne pierdem curajul, fiindcă lângă noi este Hristos Cel răstignit și străpuns de cuie. El ne spune: «Și Eu am suferit. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea». Când Îi permitem lui Hristos să vină la noi și să locuiască în noi, atunci se instalează calmul și pacea, îndoielile dispar și nedumeririle se iluminează. Să nu uităm niciodată că Hristos Iisus, în imensa Lui iubire, ne este foarte aproape, fiindcă El a coborât pe pământ să rezidească ceea ce era zdrobit și să facă viu ceea ce este omorât. Doar se cere ca noi să dorim a sta lângă El. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne apropiem cu încredere de tronul harului ca să primim milă și să aflăm har spre ajutor la vreme potrivită”.

În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul rânduit, diaconul Toader Kindriș a fost hirotonit preot pe seama parohiei Glogoveț, protopopiatul Blaj. La finalul slujbei, în semn de aleasă apreciere pentru slujirea pastoral-misionară și râvna apostolică de care a dat dovadă, părintele Horea Lazăr, preot al parohiei Lopadea Veche în perioada februarie 2011 - aprilie 2019, a fost hirotesit întru iconom. De asemenea, ostenitorii și binefăcătorii sfântului locaș de închinare au primit din partea Întâistătătorului Eparhiei noastre Diplome de aleasă cinstire. Începând cu data de 1 iunie 2019, comunitatea credincioșilor de aici se află sub păstorirea părintelui Ionuț Frandeș.