ACUM
   Marţi, 17 septembrie 2019   23°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Slujire arhierească la hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Recea

08 Sep 2019
13:54

Duminică, 8 septembrie 2019, zi în care prăznuim Nașterea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Recea, protopopiatul Târgu-Mureș, cu prilejul hramului acestui așezământ monastic. În ajunul sărbătorii, Arhipăstorul nostru a oficiat slujba Vecerniei mari cu Litie, după care a rostit o meditație duhovnicească despre Născătoarea de Dumnezeu. În ziua Praznicului, Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși pelerini. Obștea viețuitoarelor acestei mănăstiri se află sub oblăduirea maicii starețe Stavrofora Cristina Chichernea.

Adresându-se celor prezenți, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „În această epocă de nesiguranță și indiferentism religios, în care mulți nu mai vorbesc cu Dumnezeu prin rugăciune, în care urâciunea dezmățului și ticăloșiei a luat locul frumuseții, iar tristețea multor oameni a risipit bucuria de pe pământ, să nu ne pierdem speranța. De ce? Pentru că lângă tronul suprem al Preasfintei Treimi se află Născătoarea de Dumnezeu care este pentru noi toți model viu și activ de rugăciune, de frumusețe și de bucurie. De acolo, ea poate să ne ajute plenar, fiind «Maica noastră după duh», cum o numește Sfântul Siluan Athonitul”.

Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Recea, ridicată în apropierea municipiului Târgu-Mureș, a luat ființă în anul 1991, constituind o pecete spiritual-creștină ce se alătură noilor mănăstiri construite în țara noastră. Înainte de edificarea locașului de cult, pe locul actualei vetre monahale s-au aflat o bisericuță și o clădire administrativă, ambele fiind în fază primară de execuție. Acestea aveau să fie finalizate și finisate într-un timp relativ scurt, urmând ca în anul 1992 să fie construite altarul de vară și clopotnița, în stil rustic românesc. Între anii 1993-1995, a fost ridicată stăreția, corpul de chilii și o casă de oaspeți alcătuită din două apartamente și o sală spațioasă de conferințe.

Piatra de temelie a noului locaș de cult a fost așezată la data de 24 aprilie 1995, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, construcția propriu-zisă a bisericii durând din toamna anului 1995 până în vara anului 1996. Între anii 1999-2003, interiorul locașului de cult a fost împodobit cu mozaic de Murano, biserica fiind târnosită la data de 7 septembrie 2003 de către vrednicii de pomenire Petru al VII-lea, Patriarh și Papă al Alexandriei și al întregii Africi, și Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ansamblul monahal de la Recea prezintă un caracter rustic românesc cu unele influențe bizantine și brâncovenești preluate de la mănăstirile din zona subcarpatică a Munteniei și ale celor din centrul și nordul Moldovei.