ACUM
   Marţi, 19 noiembrie 2019   4°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Evocare literară în memoria poetului Ion Sângereanu, la Ocna Mureș

31 Oct 2019
22:58

Joi, 31 octombrie a.c., Casa de cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureş a fost gazda unui eveniment cultural deosebit desfășurat în memoria marelui poet ocnamureşan Ion Sângereanu. Activitatea, organizată de către Primăria orașului Ocna Mureş şi Asociația „Tradiții Ocnamureşene”, în parteneriat cu Aşezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureş şi Clubul copiilor din localitate, a cuprins momente frumoase în care au fost recitate poezii de către copiii prezenţi la acţiune, după care solista Sonia Hoca a interpretat melodia „Ană, zorile se varsă”, ale cărei versuri aparţin poetului Ion Sângereanu.

Finalul activităţii i-a aparţinut domnului prof. Levente Szocs, de la Clubul copiilor din localitate, care, alături de tinerii din cadrul acestei organizații, a interpretat câteva melodii deosebite, specifice unui astfel de moment. La eveniment au participat numeroase persoane din localitate, printre care s-a aflat și fratele poetului Ion Sângereanu, domnul Gheorghe Sângereanu. Îi felicităm pe toţi cei prezenţi pentru implicare şi seriozitate și ne exprimăm dorința ca și în continuare să fie organizate astfel de activități în orașul Ocna Mureș.

*

Poetul Ion Sângereanu s-a născut în data de 3 noiembrie 1941, la Ocna Mureş, într-o familie numeroasă, din părinţii Vasile şi Finuţa. Tata său a fost miner la Uzina Minieră din Ocna Mureş, iar mama sa a fost casnică. Cursurile școlii gimnaziale și liceale le-a urmat în orașul Ocna Mureș, după care a studiat la Facultatea de Filologie din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. A trecut la cele veșnice la data de 24 ianuarie 2008. Din anul 2011, în semn de prețuire pentru întreaga sa activitate, Casa de cultură din Ocna Mureş îi poartă numele.

Asist. soc. Ciprian Orga
Președintele Filialei Ocna Mureș din cadrul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia