ACUM
   Marţi, 31 martie 2020   2°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Vizită pastorală în parohia Ghirbom, protopopiatul Alba Iulia

22 Nov 2019
15:37

Vineri, 22 noiembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Ghirbom, protopopiatul Alba Iulia. Începând cu ora 11.00, Chiriarhul nostru a efectuat o vizită pastorală în această comunitate rurală aflată sub oblăduirea părintelui paroh Daniel Lazea, prilej cu care a vizitat biserica din lemn cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate.

Aici, un număr de 35 de persoane îmbrăcate în costume tradiționale specifice zonei, dimpreună cu părintele paroh, l-au primit cu multă bucurie și căldură sufletească pe Ierarhul nostru. În cadrul vizitei întreprinse aici, Arhipăstorul Alba Iuliei le-a adresat celor prezenți cuvinte cu folos duhovnicesc, reliefând importanța sezonului liturgic al Postului Nașterii Domnului, după care le-a oferit iconițe. La final, în prezența Întâistătătorului Eparhiei noastre, credincioșii au interpretat două colinde tradiționale românești.

Vizita realizată de Ierarhul nostru în mijlocul credincioșilor din localitatea Ghirbom este prilejuită de comemorarea Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). În cuvântul rostit cu această ocazie, Ierarhul nostru a evidențiat faptul că mediul rural constituie spațiul mioritic în care s-au format multe dintre valorile spirituale, culturale și identitare ale poporului român, factori care au avut o contribuție majoră la devenirea istorică a neamului nostru:

„Ţărănimea română este aceea care ne-a conservat rasa, pământul, limba şi credinţa, ea fiind, totodată, întruchiparea tuturor virtualităţilor şi energiilor româneşti, cum spunea Liviu Rebreanu. Iată de ce mediul ţărănesc descoperă frumuseţile ţării noastre, căci în zonele rurale se împletesc armonios frânturi de viaţă trecută şi prezentă. Iscusinţa ţăranului român s-a concretizat, de-a lungul vremii, în operele sale, precum: portul popular, dansul, folclorul, colindul străbun, arhitectura construcţiilor, obiceiurile şi diversele creaţii artistice, toate acestea fiind apreciate astăzi în lumea întreagă.

Demne de imensă preţuire sunt şi vechile biserici de lemn, adevărate monumente istorice şi de artă. În interiorul acestora, se găsesc fragmente de frescă, sculpturi în piatră sau lemn, colecţii de broderii, icoane şi obiecte de cult. În jurul unor astfel de biserici sfinte, s-a clădit satul care, traversând vicisitudinile timpului, ne-a păstrat fiinţa, ne-a salvat neamul şi ne-a ajutat să ne făurim un rost bine definit între popoarele lumii. În aceste spaţii liturgice, unde s-au rugat generaţii de români ortodocşi, noi putem înţelege că «dacă Biserica ar dispărea din istorie, ar dispărea şi omul», precum afirma Petre Ţuţea”.

Biserica din lemn cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Ghirbom constituie un simbol spiritual și cultural pentru locuitorii acestui sat, aducând o dovadă a istoriei acestei zone. Acest locaș a fost ridicat în secolul al XVII-lea, în jurul anului 1688, după cum reiese dintr-o inscripție de pe grinda tâmplei, sculptată pe o lungime de 4,90 m de către meșterul Dumitru Surcea. De asemenea, pereții din interiorul bisericii prezintă numeroase urme de pictură, lucrare deteriorată, însă, în mare parte odată cu trecerea timpului.