ACUM
   Luni, 17 februarie 2020   12°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Slujba de binecuvântare a bustului episcopului Justinian Teculescu

29 Nov 2019
17:38

Vineri, 29 noiembrie 2019, începând cu ora 15.00, în Parcul Unirii din municipiul Alba Iulia, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a bustului episcopului Justinian Teculescu, așezat în Parcul Unirii, în proximitatea Monumentului Marii Uniri. Manifestarea a fost organizată la inițiativa și prin strădania Despărțământului ASTRA „Eugen Hulea” Alba Iulia, cu sprijinul Arhiepiscopiei Alba Iuliei și al Primăriei Municipiului Alba Iulia, și se înscrie în seria evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României. Evenimentul a debutat cu un cuvânt de bun venit adresat celor prezenți de către doamna Maria Cioica, președintele Despărțământului ASTRA „Eugen Hulea” Alba Iulia, după care a fost intonat Imnul Național al României de către Fanfara Centrului de Cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia. La finalul slujbei, Ierarhul nostru a rostit un cuvânt în care a reliefat personalitatea remarcabilă a episcopului Justinian Teculescu, întâiul ierarh al Episcopiei Armatei, cu sediul la Alba Iulia.

Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Omagiem astăzi pe ilustrul preot şi, apoi, ierarh Ioan-Iustinian Teculescu, cel care, aflat în fruntea Asociaţiunii ASTRA albaiuliană, a luminat poporul şi l-a îndreptat pe calea bunelor moravuri. De asemenea, el a luptat, cu înţelepciune şi cu perseverenţă, pentru binele neamului românesc. Energicul vlădică a servit, în mod admirabil, Biserica şi Ţara, Armata, Şcoala şi Cultura, validându-se ca apostol neînfricat al adevărului şi al spiritului autohton. Comemorând o astfel de personalitate bisericească, noi primim îndemn de a manifesta credinţa activă, patriotismul sănătos, altruismul şi omenia. Privind la chipul său luminos, înţelegem că Ortodoxia şi Românismul sunt componente originale ale substanţei noastre etnice. Cuvine-se să-i urmăm exemplul, iubind cu sinceritate Legea românească, aceasta fiind punctul arhimedic al permanenţei noastre în acest plai mirific de la Carpaţi şi Dunăre”.

În continuare, au luat cuvântul numeroși invitați, dintre care amintim pe domnul Gabriel Pleșa, viceprimarul municipiului Alba Iulia, domnul Șerban Nicolas Teculescu, descendent al familiei ierarhului Justinian, și pe domnul Dumitru Acu, președintele Asociațiunii ASTRA. În alocuțiunile rostite cu acest prilej, domniile lor au evidențiat viața și activitatea ilustrului ierarh din prima jumătate a secolului XX, subliniind totodată rolul principal pe care l-a avut în plan cultural și politic. Cu prilejul acestui eveniment deosebit dedicat întâiului ierarh al Episcopiei Armatei, au fost prezente numeroase personalități din întreaga țară, dar și de peste hotare, descendenți ai familiei episcopului Justinian, dar și participanții la Congresul Spiritualității Românești, întruniți cu prilejul celei de-a XXIII-a ediții a evenimentului.

*

Justinian (Ioan) Teculescu s-a născut la data de 1 noiembrie 1865, în localitatea Voineşti-Covasna. A fost elev al Școlii primare confesionale din localitate, după care a urmat cursurile Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov și ale Institutului Teologic-Pedagogic din Sibiu. Între anii 1901-1922, Ioan Teculescu a fost protopop al Alba Iuliei, perioadă în care a condus Despărţământul ASTREI din Alba Iulia, desfășurând în tot acest timp o bogată activitate culturală. Cu prilejul mărețului eveniment de la 1 Decembrie 1918, a contribuit la buna organizare a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, când a avut loc proclamarea unirii Transilvaniei cu România. Între anii 1922-1924, Justinian Teculescu a fost Episcop al Armatei, urmând ca din anul 1924 să ocupe funcția de Episcop al Cetății Albe-Ismail. A trecut la Domnul pe data de 16 iulie 1932, fiind înmormântat în cimitirul bisericii din localitatea sa natală, Voineşti-Covasna.