ACUM
   Marţi, 11 august 2020   27°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Hramul parohiei Suplac, protopopiatul Târnăveni

07 Dec 2019
10:55

Vineri, 6 decembrie 2019, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, credincioşii din parohia Suplac, protopopiatul Târnăveni, au sărbătorit hramul bisericii. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii la care au participat numeroși credincioși și elevii Școlii primare „Sfântul Nicolae” din Suplac, însoțiţi de cadrele didactice, care au oferit răspunsurile liturgice, urmând ca la final să interpreteze câteva colinde tradiționale.

În a doua parte a zilei, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi. După slujbă, parohia, în colaborare cu Asociaţia „Vaidacuta – Satul Meu”, a organizat un concert de colinde susţinut de interpreţi populari îndrăgiți din judeţul Mureş: Leontina Pop, Monica Pârlea, Alexandra Togănel, Ovidiu Furnea și Dorin Pintea.

De asemenea, cei prezenți au fost încântaţi de colindele Corului de copii „Minunea” de la Şcoala din Coroisânmartin, ale Corului „Bunavestire” al copiilor de la parohia Suplac şi ale Corului de femei al parohiei Bahnea. La final, Naşterea Domnului a fost vestită prin colinda tuturor credincioşilor prezenţi, urmând ca, în semn de aleasă prețuire, fiecare credincios să primească o iconiță cu Sfântul Nicolae.

Pr. Ioan Macaria