ACUM
   Marţi, 21 ianuarie 2020   -3°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Sectorul cultural și comunicații media

Părintele Arhiepiscop Irineu a liturghisit la Schitul „Înălțarea Domnului” de la Răzoare, protopopiatul Luduș

08 Dec 2019
15:30

În Duminica a XXVII-a după Pogorârea Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Schitul „Înălțarea Domnului” de la Răzoare, protopopiatul Luduș. În prezența credincioșilor pelerini, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură. Obștea monahală de aici se află sub oblăduirea maicii starețe Rafaela Paiuș.

Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Femeia din Evanghelia de astăzi, care era gârbovă, a primit ajutor ceresc într-o zi de odihnă, în sinagogă, în locașul de rugăciune. Noi, creștinii, se cuvine să serbăm Duminica și să participăm la slujbele sfinte în locașul de închinare și, astfel, vom avea parte de binefacerea dumnezeiască ce se revarsă peste sufletele noastre gârbovite de păcat. În ziua de odihnă, avem oportunitatea să aducem lui Dumnezeu temerile, amărăciunile, eșecurile și frustrările noastre, pentru ca, în prezența Lui, să găsim înțelegere, sprijin, iertare și speranță. Fără cinstirea Duminicii, noi pierdem sensul vieții noastre și ne prăbușim pe cale. Iată de ce marele Dumnezeu, în Muntele Sinai, a poruncit lui Moise: «Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca să o sfințești pe ea»”.