ACUM
   Marţi, 11 august 2020   27°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Proiecția filmului documentar „Decretul 410/1959 – Istoria răstignirii monahismului românesc” și concert de colinde, la Alba Iulia

11 Dec 2019
23:11

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, miercuri, 11 decembrie, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, a avut loc un eveniment cultural și spiritual deosebit, organizat în contextul aniversării a 30 de ani de la căderea regimului comunist din România și a 60 de ani de la promulgarea Decretului 410/1959. Manifestarea a fost organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Mănăstirea Râmeț, bucurându-se de prezența unui public numeros, fiind de față clerici, monahi, credincioși, studenți teologi și elevi seminariști.

În deschiderea evenimentului, moderat de către Adrian Lazăr, corul monahiilor de la Mănăstirea Râmeț și corul călugărilor de la Mănăstirea Oașa au susținut un impresionant concert de colinde. La finalul acestui moment artistic, realizatorul filmului documentar Decretul 410/1959 – Istoria răstignirii monahismului românesc și, totodată, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel să participe la acest eveniment, domnul Răzvan Mihai Clipici, a vorbit despre modul în care a realizat acest documentar de excepție, proiect inițiat de către Televiziunea Patriarhiei Române – Trinitas TV în anul 2017, Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

În continuare, a avut loc proiecția filmului documentar, în cuprinsul căruia au fost prezentate numeroase interviuri ale unor monahi care au suferit în a doua jumătate a secolului al XX-lea, perioadă în care monahismul românesc a fost oprimat ca urmare a Decretului 410/1959. La finalul evenimentului, părintele Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a adresat mulțumiri partenerilor organizatori, delegaților Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, domnul Răzvan Mihai Clipici și diac. Nicolae Sevastre, și tuturor celor care au fost prezenți la acest eveniment.

În mesajul rostit cu prilejul proiecției acestui film documentar în Eparhia Alba Iuliei, Ierarhul nostru a spus: „Monahismul românesc a fost și este inima Bisericii, care menține constant pulsul rugăciunii pentru întreg neamul nostru. Vechile vetre monahale au fost pentru poporul român adevărate școli unde se învăța carte, veritabile instituții de cultură în care s-a dezvoltat literatura română timpurie și primitoare așezăminte sociale pentru cei care erau în lipsuri și nevoi.  Ne amintim cu durere de flagelul comunismului aplicat cinului monastic odată cu promulgarea Decretului 410 din 1959, când au fost scoși abuziv din mănăstiri aproximativ 4000 de călugări și călugărițe. Ne bucurăm că la 60 de ani de la acest devastator decret, Televiziunea Patriarhiei Române – Trinitas TV a scos la lumină adevărul istoric al suferințelor prin care au trecut monahii noștri. Îl felicităm pe Părintele Patriarh Daniel și îi mulțumim sincer pentru că, prin purtarea de grijă a Preafericirii Sale, acest film documentar inedit a fost realizat și poate fi promovat în spațiul mediatic din România!”.