ACUM
   Marţi, 21 ianuarie 2020   -2°C in Alba Iulia
Pastorală la Nașterea Domnului
Actualitatea eparhială
Sectorul cultural și comunicații media

Pastorală la Nașterea Domnului

24 Dec 2019
19:23



† IRINEU
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI

Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor
creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească binecuvântare!


Iubiţi fii duhovniceşti,

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan redă momentul Întrupării Fiului lui Dumnezeu în lume printr-o frază scurtă, dar cu un sens teologic profund: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi” (In. 1, 14). El Se naşte etern din sânul Tatălui, dar Se întrupează şi Se naşte concret pe pământ din Preasfânta Fecioară (cf. Is. 7, 14; Mt. 1, 23), la o dată precisă şi într-un loc precis.

Într-adevăr, „taina cea din veci ascunsă” (Col. 1, 26), adică evenimentul crucial din istoria universală, s-a petrecut la Betleem, în timpul împăratului roman Octavian Augustus. Astfel, s-au împlinit cuvintele profetului Miheia care, cu şapte sute de ani înainte de naşterea lui Mesia, a prezis: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Conducător peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Mih. 5, 1).

Dreptmăritori creştini,

Din copilăria noastră, numele Betleem ne este tuturor foarte familiar și, în special, foarte drag nouă, pentru că el ne amintește de taina și de minunea Nopții Sfinte de Crăciun. Această localitate se află la 9 km sud de Ierusalim. Solul negru și bogat de pe coaste este presărat cu multe pietre, iar vlăstarele tinere sunt de un verde strălucitor. Văile și colinele sunt îmbrăcate cu crânguri de măslini, cu smochini și cu vii. Această fertilitate evidentă explică de ce acest oraș de la marginea Deșertului Iudeei a fost numit Betleem, care înseamnă „casa pâinii”. Aici, Rut a cules spice pe câmp şi s-a bucurat de favoarea lui Booz. Aici, David a păscut oile tatălui său, înainte de a deveni rege. Aici, S-a născut Iisus, „Pâinea vieţii” (In. 6, 48). De fapt, „El Se îmbracă în trup, pentru a deveni hrană duhovnicească”, precum spune Sfântul Macarie Egipteanul.

La mijlocul secolului al II-lea, Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful, născut în Palestina, a dovedit că Hristos, Mântuitorul lumii, S-a născut într-o peşteră de lângă Betleem. Împăratul roman Adrian a încercat să şteargă întreaga amintire a tradiţiei creştine asociată cu locul Naşterii lui Mesia, plantând aici o dumbravă în cinstea zeului Adonis. Însă încercarea sa a avut tocmai un efect opus, dumbrava aceasta servind la identificarea locului exact în care Cel Preaînalt a stat culcat ca un copil plăpând. Scriitorul bisericesc Origen, care a trăit în Palestina, la mijlocul secolului al III-lea, a scris că grota Naşterii lui Iisus era cunoscută tuturor. În anul 326, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a început să înalţe, peste acest loc sfânt, o biserică măreaţă care dăinuieşte până în ziua de astăzi.

Sub Altarul acestui străvechi locaş bisericesc, se află Peştera Sfântă, la care se coboară pe scări laterale. Într-o nişă din partea estică a acesteia, găsim locul tradiţional unde S-a născut Iisus ca Mântuitor al lumii. Pe pavajul de marmură albă, sub Sfânta Masă, străluceşte o stea de argint, cu 14 colţuri, purtând inscripţia: „Aici S-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria”. Cincisprezece candele ard ziua şi noaptea în jurul stelei, în cinstea Celui Ce este „Steaua strălucitoare a dimineţii” (Apoc. 22, 16). Poposind aici, pelerinii creştini Îl adoră pe Domnul, prin imne bisericeşti şi prin frumoase colinde. Este un privilegiu să-L lauzi pe Fiul lui Dumnezeu chiar în locul acesta în care a stat ca Prunc smerit şi golit de toată strălucirea divină. El „S-a dăruit pe Sine Însuşi nouă, ca noi să ne îmbogăţim din sărăcia Lui”, cum zice Sfântul Chiril al Alexandriei.

La primul Crăciun din Betleem, S-a născut Iubirea pe pământ. Este vorba de o iubire dăruitoare a lui Dumnezeu pentru copiii Săi, o iubire care continuă să îmbrăţişeze lumea, în ciuda totalei ei răutăţi şi răzvrătiri împotriva Sa. Din iubire imensă pentru lumea căzută, „Cuvântul lui Dumnezeu S-a arătat El Însuşi cu trup de om, nedeosebindu-Se de noi cu nimic în ce priveşte fiinţa acestui trup”, ne mărturiseşte istoricul Eusebiu de Cezareea. Iisus S-a născut ca un copil mititel şi firav pe o mână de paie, din dorinţa de a veni foarte aproape de noi şi de a fi Fratele nostru mai mare. Cel Preaînalt vrea ca noi, cei maturi, să renunţăm la mândria noastră intelectuală, la prejudecata noastră şi la părerea noastră, încât goliţi de sinea egoistă, să rămânem de bunăvoie modeşti şi simpli.

Raportându-ne cuviincios la Cel născut în peşteră, noi, creştinii, urmăm pilda de afecţiune tandră a Preasfintei Fecioare Maria şi pilda de fidelitate smerită a Dreptului Dulgher Iosif. Ascultând cântarea îngerească: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu!”, noi primim îndemn să-I mulţumim Tatălui ceresc „în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti” (cf. Col. 3, 16). Privind la păstorii care vin să-L vadă pe Păstorul Cel Bun şi, apoi, vestesc minunea, noi primim îndemn de a răspândi vestea mântuirii, „Evanghelia lui Dumnezeu” (I Tes. 2, 8). Gândindu-ne la Darul Cerului făcut pământului, simţim chemarea de a ne preda integral Celui Ce ne-a zidit şi ne-a mântuit.

Iubiţi credincioşi,

Au trecut două mii de ani de când Fiul lui Dumnezeu, smerindu-Se pe Sine, S-a lăsat culcat în ieslea Betleemului pentru a fi în maximă apropiere de noi şi a nu ne strivi cu majestatea Sa. Din nefericire, astăzi, noaptea negării lui Dumnezeu a coborât asupra lumii, iar gerul răzvrătirii împotriva Legii divine face din omenire un imens deşert. Violenţa şi focul urii aduc moarte asupra creaţiei, iar războaiele, rebeliunile şi distrugerile umplu de lacrimi şi de sânge căile multora. Toate acestea se întâmplă pentru că oamenii se agaţă de supraestimare, prestigiu, mândrie şi popularitate, prin care Satana lucrează cu succes în „fiii neascultării” (Gal. 5, 6). Acest duşman feroce ne împiedică să-I facem loc Domnului în suflete, pentru ca, astfel, să ne ofere toate darurile aduse de El pe pământ, în acea noapte stelară, când „îngerii cântau, păstorii fluierau şi cu toţi se bucurau”.

Prin coborârea Sa mântuitoare, Hristos a legat pământul cu cerul şi pe omul mărginit cu Dumnezeul nemărginit. Dacă dorim să ne fie bine pe plan personal şi social, atunci să ne apropiem de Iisus cu natura noastră arogantă şi cu toată mândria noastră păcătoasă şi să le punem pe acestea în ieslea Sa. În acel moment, Pruncul Sfânt ne va elibera de orice îngâmfare şi pervertire şi ne va face asemenea cu El, Care a zis că Împărăţia lui Dumnezeu aparţine pruncilor (cf. Lc. 18, 16). Să ne împodobim, deci, cu atributele sau calităţile acestora, precum: smerenia, curăţia, blândeţea, sinceritatea, voioşia şi încrederea. Astfel, vom redobândi splendoarea inocenţei de copil, iar Mântuitorul va lua chip în noi, născându-Se în Betleemul inimii. Aceasta este bucuria senină a mântuirii, pe care doresc să o aveţi, cu toţii, de Crăciun, de Anul Nou şi întotdeauna.


Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei