ACUM
   Marţi, 21 ianuarie 2020   -3°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Praznicul Botezului Domnului, la Catedrala arhiepiscopală

06 Jan 2020
15:17

Luni, 6 ianuarie 2020, în ziua Praznicului Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Cetatea Marii Uniri. Începând cu ora 9.30, la Catedrala Reîntregirii, Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și a rostit cuvântul de învățătură. La finalul Sfintei Liturghii, în fața complexului Catedralei arhiepiscopale, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat Slujba Aghiasmei celei Mari, la care au luat parte numeroși credincioși.

În cuvântul adresat celor prezenți în cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul nostru a spus: „Ca părtaș al numelui lui Hristos, creștinul este chemat să închine întregul timp al vieții sale întipăririi sau întrupării atributelor sau virtuților lui Hristos, «Bărbatul desăvârșit». Doar în aceste condiții el poate purta cu vrednicie, și nu în mod ipocrit, numele nobil de creștin. După cum Mântuitorul nostru a trăit pe pământ o viață curată, pilduitoare, tot așa și noi trebuie să trăim fără de păcat prin imitarea sau urmarea lui Hristos, cum zice Sfântul Grigorie Palama. Dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel, vă îndemn pe toți: «Dacă prin Botez ați înviat împreună cu Hristos, căutați-le pe cele de sus, acolo unde este Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu»”.