ACUM
   Marţi, 21 ianuarie 2020   -3°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat slujba înmormântării pentru părintele Visarion Cioca

13 Jan 2020
17:24

Luni, 13 ianuarie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Noșlac, protopopiatul Aiud. Începând cu ora 13.00, în biserica „Învierea Domnului” din localitate, Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba înmormântării pentru vrednicul de pomenire părintele Visarion Cioca și a rostit un vibrant cuvânt de învățătură, în prezența a numeroși credincioși. În continuare, soborul de clerici, în frunte cu Ierarhul nostru, a luat parte la procesiunea spre locul unde a fost depus trupul neînsuflețit al venerabilului slujitor al Domnului. Părintele Visarion Cioca, paroh al comunității credincioșilor dreptslăvitori din localitatea Noșlac între anii 1977-1996, a trecut la cele veșnice sâmbătă, 11 ianuarie 2020.

Dumnezeu să îi facă parte de odihnă veșnică și să îl pomenească întru Împărăția Sa.