ACUM
   Sâmbătă, 30 mai 2020   10°C in Alba Iulia
Denia Acatistului Bunei Vestiri, la Catedrala arhiepiscopală
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Denia Acatistului Bunei Vestiri, la Catedrala arhiepiscopală

03 Apr 2020
18:32

Vineri, 3 aprilie 2020, când ne aflăm în a cincea săptămână din Postul Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din orașul Marii Uniri. Începând cu ora 16.00, Chiriarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri și a rostit cuvântul de învățătură.

În finalul cuvântului de învățătură, Ierarhul nostru a spus: „Cu o simplitate de copii mici, să-i oferim Mamei noastre din cer orice ni s-ar întâmpla: bucurii și dureri, încercări interioare și neputințe fizice, nenumăratele răni ale sufletelor noastre și tot ceea ce devine pentru noi izvor de suferință. Privindu-ne cu multă duioșie, ea va intereveni pentru noi în fața Sfintei Treimi și vom fi întotdeauna ocrotiți, ajutați și mângâiați. Aflată în proximitatea tronului Dumnezeirii, la rugăciunea Stăpânei noastre din cer, Tatăl ceresc ne dă balsamul suav al iubirii Sale iertătoare și tămăduitoare, Fiul ne dă bucuria acceptării crucii ca drum spre biruință, iar Duhul Sfânt ne dă lumina înțelepciunii de a evita tot ceea ce este negativ și vătămător. Noi credem aceasta, pentru că mult pot rugăciunile Maicii pentru îmblânzirea Stăpânului ceresc, a Dumnezeului nostru, Cel în Sfânta Treime lăudat, închinat și slăvit”.

Originea acestei rânduieli liturgice închinate Maicii Domnului este atribuită intervenției miraculoase a Fecioarei Maria în timpul asedierii Constantinopolului de către perși și avari, eveniment petrecut la 7 august 626. Atunci, ca urmare a izbăvirii din mâinile persecutorilor, întreg poporul capitalei a cântat în picioare Imnul Acatist în biserica Maicii Domnului din Vlaherne, aducând cuvenita mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.