ACUM
   Sâmbătă, 30 mai 2020   8°C in Alba Iulia
Ediția a opta a întâlnirilor intitulate „Dialoguri cu Sens”, la Radio Reîntregirea
Actualitatea eparhială
Biroul de presă

Ediția a opta a întâlnirilor intitulate „Dialoguri cu Sens”, la Radio Reîntregirea

28 Apr 2020
19:17

Seria evenimentelor derulate sub genericul „Dialoguri cu Sens”, organizate de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, în parteneriat cu Radio Reîntregirea, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia, va continua și în zilele următoare. Cea de-a opta ediție a întâlnirilor interactive se va desfășura joi, 30 aprilie, de la ora 20:00, în compania părintelui diacon Răzvan Brudiu, invitat special fiind părintele profesor Dumitru Vanca, titularul catedrei de Liturgică și Artă creștină la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.

Tema acestei conferințe este intitulată „Liturghia online. Oportunități și capcane nebisericești în spațiul virtual”, iar evenimentul va putea fi urmărit în direct, atât pe frecvențele Radio Reîntregirea, cât și pe paginile de socializare (Facebook) ale postului nostru de radio, Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei și ASCOR Alba Iulia. La fel ca și în cadrul edițiilor anterioare, în cea de-a doua parte a conferinței, moderatorul emisiunii va da citire întrebărilor adresate de către urmăritori pe reţelele de socializare, invitatul oferind răspunsuri punctuale și sfaturi pe marginea acestora.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei