ACUM
   Sâmbătă, 30 mai 2020   10°C in Alba Iulia
Întâlnirile interactive intitulate „Dialoguri cu Sens” continuă la Radio Reîntregirea
Actualitatea eparhială
Biroul de presă

Întâlnirile interactive intitulate „Dialoguri cu Sens” continuă la Radio Reîntregirea

02 May 2020
11:12

Seria evenimentelor derulate sub genericul „Dialoguri cu Sens”, organizate de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, în parteneriat cu Radio Reîntregirea, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia, va continua și în perioada următoare. Cea de-a noua ediție a întâlnirilor interactive în mediul virtual va avea loc luni, 4 mai, de la ora 20:00, în compania părintelui diacon Răzvan Brudiu, invitată specială fiind doamna drd. Ioana Ursu, muzeograf în cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.

Organizată în preajma Duminicii a III-a după Paști, conferința este intitulată sugestiv „Femeile mironosițe: curajul mărturisirii. De la Mormântul gol la temnițele comuniste”, iar evenimentul va putea fi urmărit în direct, atât pe frecvențele Radio Reîntregirea, cât și pe paginile de socializare (Facebook) ale postului nostru de radio, Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei și ASCOR Alba Iulia. De asemenea, în cea de-a doua parte a întâlnirii, moderatorul emisiunii va da citire întrebărilor adresate de către urmăritori pe reţelele de socializare, fiind oferite apoi răspunsuri punctuale și sfaturi pe marginea acestora.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei