ACUM
   Sâmbătă, 30 mai 2020   10°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Biroul de presă

Pachete alimentare pentru 312 beneficiari ai proiectului „Prevenirea Abandonului Școlar”

22 May 2020
13:08

Odată cu reluarea în mediul online a procesului învățământ, 312 copii din județul Alba, proveniți din medii defavorizate, sunt stimulați în mod concret pentru a finaliza anul școlar. Săptămânal, ei vor primi pachete alimentare în valoare de 60 lei, iar lunar vor primi rechizite și produse de igienă în valoare de 90 lei. Pe perioada a patru săptămâni, valoarea totală a acestor pachete se ridică la peste 100.000 lei. În același timp, copiii care doresc, pot beneficia de consiliere psihologică sau familială prin specialiștii Asociației „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”.

Acest ajutor este posibil prin reluarea proiectului „Prevenirea Abandonului Școlar”, finanțat prin Fundația HEKS/EPER România, care este din anul 2015, alături de Fundația FAER Reghin, un partener implicat constant în prevenirea abandonului școlar a copiilor aflați în stare de vulnerabilitate socială. Proiectul, suspendat în perioada Stării de Urgență, reprezintă totodată și rodul implicării a șase primării din județul Alba: Ighiu, Sântimbru, Sebeș, Aiud, Berghin și Rădești.

„Ne bucurăm să venim în ajutorul copiilor care se străduiesc acum să recupereze cât mai mult din informațiile școlare rămase nepredate, în condiții neobișnuite și aflați sub o puternică presiune psihică determinată de epidemia coronavirusului, cu atât mai mult cu cât ei se confruntă și cu mari probleme sociale sau familiale. Ne dorim ca acest ajutor concret să fie un semn de solidaritate față de greutățile prin care copiii trec și de apreciere a efortului pe care ei îl fac”, a declarat Daniela Truța, director executiv al Asociației „Filantropia Ortodoxă Alba”.

În județul Alba, proiectul este coordonat de Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, organizație nonguvernamentală de utilitate publică, ce funcționează cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei. Asociația este model de bune practici în activitatea socială și educațională, având peste o mie de copii beneficiari ocrotiți în case de tip familial, centre de zi, centre educaționale și de prevenire a abandonului școlar.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei