ACUM
   Sâmbătă, 04 iulie 2020   20°C in Alba Iulia
Prezență arhierească la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Prezență arhierească la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia

11 Jun 2020
12:59

Joi, 11 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, cu prilejul susținerii examenului de Atestat teologic de către elevii clasei a XII-a A. Întâistătătorul Eparhiei noastre a asistat la prezentarea câtorva dintre referatele susținute de elevii seminariști aflați în pragul finalizării studiilor liceale.

Examenul de atestat a constat în susținerea unei lucrări de specialitate la una dintre disciplinele Dogmatică Ortodoxă, Noul Testament sau Vechiul Testament. Membrii comisiei de examinare au fost părintele prof. dr. Eugen Pintea, directorul Seminarului Teologic Ortodox, părintele prof. dr. Nicolae Bolea, inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Alba, și părintele lect. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural și titularul catedrei de Teologie morală în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.