ACUM
   Sâmbătă, 04 iulie 2020   20°C in Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Ziua Drapelului Național, celebrată la Alba Iulia

26 Jun 2020
11:01

Vineri, 26 iunie 2020, la Alba Iulia, a fost marcată în mod solemn Ziua Drapelului Național. Cu acest prilej, începând cu ora 9.45, la Catedrala arhiepiscopală, a fost oficiată slujba de sfințire a drapelului de către un sobor de preoți, în frunte cu părintele Teofil Slevaș, protopop al Alba Iuliei. În continuare, de la ora 10.00, în Piața Tricolorului, s-a desfășurat o ceremonie militară dedicată aniversării acestei zile deosebite. La eveniment au luat parte numeroase oficialități centrale și locale, precum și reprezentanți ai structurilor MAI și MApN.

Programul manifestării a cuprins prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și ocuparea locului în dispozitiv. De asemenea, a fost rostită o alocuțiune în care a fost evidențiată importanța sărbătoririi Zilei Drapelului Național, după care părintele protopop Teofil Slevaș a binecuvântat steagul. La final, în acordurile Imnului Național, drapelul a fost arborat pe catargul din Piața Tricolorului. Desfășurarea evenimentelor s-a realizat cu respectarea regulilor de distanțare fizică și socială, prevăzute de reglementările privind prevenirea și evitarea răspândirii noului coronavirus.

Drapelul Naţional al României fost decretat pentru prima dată ca simbol naţional de către Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la data de 26 iunie 1848, având înscrisă pe el deviza „Dreptate - Frăţie”. De asemenea, Constituția României din anul 1991 a prevăzut ca drapelul tricolor să reprezinte un simbol național alături de stemă, sigiliu și imn.