ACUM
   Marţi, 17 septembrie 2019   23°C in Alba Iulia
Sinaxa stareților, starețelor şi duhovnicilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Sinaxa stareților, starețelor şi duhovnicilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei

09 Aug 2014
09:03
Mănăstirea Râmeț a găzduit în data de 7 august 2014 întâlnirea anuală a stareţilor, stareţelor şi duhovnicilor de la mănăstirile din Eparhia Alba Iuliei. În cadrul acestui eveniment a fost abordată tema: „Viața monahală – un martiriu nevăzut și plin de har”. Întâlnirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, urmată de slujba de Te Deum. La ora 10.30 a avut loc deschiderea propriu-zisă a sinaxei, prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, moment urmat de cuvântul Înaltpreasfinției Sale, apoi de susținerea prelegerii pe tema aleasă și dezbaterea problemelor duhovniceştişi administrative curente.

De asemenea, în cadrul discuțiilor care au urmat, au fost abordate şi alte probleme de actualitate și provocări cu care se confruntă mediul monahal în zilele noastre. Dintotdeauna, monahismul a jucat un rol important în viaţa Bisericii şi a fost considerat un veritabil bastion al ortodoxiei și un spațiu de referinţă în ceea ce priveşte fidelitatea faţă de învățătura Domnului nostru Iisus Hristos a celor care nu se lasă modelați de duhul acestei lumi.

Viața de rugăciune, structura sufletească deosebită, buna-cuviință, smerenia și profunzimea sufletească a călugărilor și călugărițelor din vetrele noastre monahale sunt toate puse în slujba dorinței de a se închina trup şi suflet unei viețuiri conforme cu Evanghelia, cu ecou în întreaga societate. Această consfătuire cu stareţii, stareţele şi părinţii duhovnici reprezentând cele 42 de mănăstiri și schituri ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei se organizează conform hotărârii Sfântului Sinod din şedinţa de lucru din 5-6 iulie 2005, pentru analizarea problemelor specifice, schimbul de experienţe duhovniceşti şi adoptarea de măsuri adecvate, în scopul îmbunătăţirii vieţii monahale.