ACUM
   Marţi, 15 octombrie 2019   9°C in Alba Iulia
Prichindeii de la Centrul de Zi „Sfânta Irina” din Blaj învăţaţi să respecte simbolurile naţionale
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Prichindeii de la Centrul de Zi „Sfânta Irina” din Blaj învăţaţi să respecte simbolurile naţionale

28 Nov 2014
21:26
Prichindeii de la Centrul de zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina” din Blaj s-au pregătit aşa cum se cuvine pentru Ziua Naţională a României. Copiii, îndrumaţi de personalul centrului, au participat săptămâna aceasta la o serie de activităţi derulate sub genericul „Noi suntem români”. Micuţii au făcut cunoştinţă cu steagul şi harta României, au ascultat Imnul României şi au jucat Hora Unirii în cadrul jocului - exerciţiu „Ţara mea”.

De asemenea, copiii au pregătit şi materiale despre simbolurile ţării noastre şi anume, prin decupare şi lipire de carton colorat au realizat harta României, din hârtie creponată au confecţionat insigne de pus în piept în culorile tricolorului iar din carton colorat au realizat steguleţe pe care le-au dus acasă.

„Aceste activităţi s-au derulat în scopul cunoaşterii de către copiii preşcolari a unor elemente de istorie şi cultură care definesc portretul moral şi spiritual al poporului român. De asemenea, s-a urmărit şi formarea unor reprezentări şi noţiuni despre patrie şi educarea sentimentului faţă de ţara natală”, a precizat părintele Vasile Seicean, coordonatorul Centrului de Zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina” din Blaj.

Centrul de zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina” din Blaj funcţionează de aproape trei ani în cadrul reţelei social-filantropice a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei fiind coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Centrul vine în sprijinul părinţilor care locuiesc pe raza municipiului Blaj şi au o situaţie socio-economică dificilă sau se află în situaţii speciale, oferind o alternativă pentru îngrijirea şi educarea copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani.

Peste 40 de copii din Blaj beneficiază de serviciile acestui centru, aceştia având asigurate zilnic două mese principale şi două gustări, igienizare corespunzătoare, program de odihnă, activităţi educative cu caracter ludic, activităţi de socializare şi integrare, de recreere, evaluare psihologică periodică a dezvoltării cognitive şi intervenţie logopedică. De asemenea, părinţii primesc consiliere socială şi psihologică, informare, mediere în relaţiile cu serviciile sociale şi instruire în ceea ce priveşte educarea şi îngrijirea corespunzătoare a copilului mic.

Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia