ACUM
   Luni, 16 septembrie 2019   14°C in Alba Iulia
Întâlnirea tinerilor liceeni din municipiul Sebeş
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Întâlnirea tinerilor liceeni din municipiul Sebeş

19 Feb 2015
12:25
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, prin Protopopiatul Ortodox Sebeş şi în colaborare cu Liceul Tehnologic Sebeş organizează sâmbătă, 21 februarie 2015, întâlnirea tinerilor liceeni din municipiul Sebeş.

Manifestarea va debuta la ora 10:00, la Sediul Protopopiatului Ortodox Sebeş, unde Pr. Dragoş Şuşman, va susţine Conferinţa cu tema ,,Despre stres cu voioşie”, conferinţă la care vor participa elevi de la liceele din municipiul Sebeş.

După încheierea Conferinţei, întâlnirea va continua, la Liceul Tehnologic din Sebeş, cu ateliere de lucru în cadrul cărora se vor dezbate problemele cu care se confruntă tinerii în societatea actuală.

Din partea Centrului Eparhial la această întâlnire participă Părintele Păunel Juchi, responsabil cu Departamentul de misiune şi tineret al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia.

Manifestarea este organizată cu susţinerea Protopopiatului Ortodox Sebeş, Primăriei municipiului Sebeş, Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba şi a Liceului Tehnologic Sebeş, cât şi a preoţilor şi profesorilor de religie din Protopopiatul Sebeş.