ACUM
   Marţi, 17 septembrie 2019   23°C in Alba Iulia
Vizite canonice la parohiile ortodoxe din Protopopiatul Blaj
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Vizite canonice la parohiile ortodoxe din Protopopiatul Blaj

04 Mar 2015
16:38
Prin rânduiala stabilită de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii, în această perioadă a Postului Mare au fost excluse orice solemnităţi exterioare, pentru a concentra toate forţele asupra vieţii interioare. În acest context, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a efectuat ieri, 03 martie, vizite canonice în câteva parohii din cadrul Protopopiatului Blaj, pentru a-i asculta şi întări, atât pe preoţi, cât şi pe credincioşi.

Prin cuvintele pline de iubire părintească şi de putere ziditoare de suflet, Înaltpreasfinţia Sa i-a îndrumat să lupte, cu toată forţa duhovnicească pe care ne-o dă Sfântul şi Marele Post în care ne aflăm, pentru menţinerea trează a conştiinţei de sine şi a focului viu al credinţei dreptmăritoare. Întăriţi în acest fel, creştinii închinători „în duh şi adevăr” –, căci „Tatăl astfel de închinători îşi doreşte” (cf. Ioan 4, 23), pot deveni adevăraţi mărturisitori ai Domnului nostru Iisus Hristos într-o lume tot mai îndepărtată de valorile creştine şi tot mai pierdută în ignoranţă şi necredinţă.

De asemenea, Arhipăstorul nostru i-a provocat pe părinţii comunităţilor creştine la un dialog deschis legat de greutăţile pe care le întâmpină în parohie şi le-a oferit atât sfaturi practice, cât şi soluţii spirituale pentru a trăi o viaţă în demnitate, rugăciune şi ascultare desăvârşită de Biserică, care este ,,Trupul lui Hristos”.

Traseul pastoral a cuprins parohiile Mihalţ I, Mihalţ II, Cisteiu de Târnave, Crăciunelul de Jos, Bucerdea grânoasă, Glogovăţ, Valea lungă, Lunca, Lodroman şi Cenade.

Pr. Eugen Moldovan, Consilier Administrativ-bisericesc