ACUM
   Duminică, 09 august 2020   16°C in Alba Iulia
Târnosirea bisericii din parohia Alba Iulia – Cartier Nou II
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Târnosirea bisericii din parohia Alba Iulia – Cartier Nou II

18 May 2015
17:12
În duminica a şasea după Sfintele Paşti, aproape de încheierea perioadei în care întreaga Biserică şi-a îndreptat rugăciunea, cântarea şi lauda către Hristos Cel Înviat din morţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, însoţit de doi oaspeţi de seamă – Înalpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului – s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Alba Iulia – Cartier Nou II. Cu această ocazie, cei trei înalţi ierarhi, primiţi în dulce sunet de clopote şi tulnice, au târnosit sfântul locaş, ce îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Ioani (Botezătorul, Teologul şi Gură de Aur) şi Sfinţii Martiri Brâncoveni şi au săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, înconjuraţi de un mare sobor de preoţi şi diaconi.

La încheierea slujbei de sfinţire a bisericii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a tâlcuit în cuvinte frumoase slujba recent încheiată, subliniind importanţa locaşului de cult ce a îmbrăcat haină de lumină cu acest prilej. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat unicitatea din punct de vedere arhitectural şi iconografic a celei mai noi biserici albaiuliene, supranumită Arca noetică de la Alba Iulia. În cadrul Sfintei Liturghii, imediat după lectura pericopei evanghelice, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi, în cadrul căruia a făcut o paralelă între lumina materială, adusă în acest caz de ctitorul bisericii, şi lumina spirituală, ce va fi adusă de către preotul paroh, prin sfintele slujbe ce se vor oficia la Sfântul Altar. În cele din urmă, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a vorbit despre monumentalitatea bisericii proaspăt târnosite, în contextul cu totul special al acestei zone, unde comuniunea de credinţă, neam şi limbă a favorizat mereu realizări impresionante.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a mulţumit călduros celor doi ierarhi pentru bunăvoinţa cu care au răspuns invitației de a veni la Alba Iulia şi de a onora cu prezenţa şi cuvântul inspirat memorabilul eveniment. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a adresat domnului Ioan Popa, Directorul General al Transavia, ctitorul acestui sfânt aşezământ, un sincer cuvânt de apreciere pentru jertfa făcută şi i-a conferit Ordinul „Credinţă şi Unire” – cea mai înaltă distincţie arhiepiscopală pentru mireni. Domnul arhitect Dorin Ştefan şi talentatul pictor Ioan Popa au primit din partea Arhipăstorului Alba Iuliei diplome de aleasă cinstire pentru contribuţia adusă la ridicarea acestei biserici de o rară frumuseţe. Nu în ultimul rând, ierarhul nostru l-a felicitat pe părintele profesor Jan Nicolae pentru felul în care s-a implicat în acest amplu proces edilitar unicat.

Sfântul locaş cu hramul „Sfinţii Ioan Botezătorul, Teologul şi Gură de aur” şi „Sfinţii Brâncoveni” a fost ridicată în perioada 2007 – 2015 prin sârguinţa şi jertfelnicia d-lui Ioan Popa, Directorul General al Transavia, şi cu purtarea de grijă a părintelui Jan Nicolae, parohul bisericii Alba Iulia – Cartier Nou II. Proiectul bisericii şi al clopotniţei a fost realizat de către arhitectul Dorin Ştefan şi ucenicii săi din cadrul DSBA Bucureşti, iar pictura a fost executată de către pictorul Ioan Popa (Aiud/Otopeni) şi colaboratorii săi, după un program iconografic inedit, conceput împreună cu preotul paroh.

Pr. Florin Croitoru