ACUM
   Marţi, 19 martie 2019   8°C in Alba Iulia
Slujba de sfințire pentru 12 izvoare din Munții Apuseni
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Slujba de sfințire pentru 12 izvoare din Munții Apuseni

24 Aug 2015
14:51
Cu ocazia Târgului lemnarilor din Munţii Apuseni, ajuns anul acesta la cea de a XX-a ediţie, Primăria Comunei Horea şi locuitorii ei au amenajat 12 izvoare de pe raza localităţilor din comună în stil tradiţional, moţesc, frumos împrejmuite cu piatră şi lemn, cu locuri de popas pentru cei care se vor opri pentru câteva clipe şi vor gusta din această apă de munte curată şi limpede. Evenimentul, care prezintă îndeaproape obiceiurile şi tradiţiile moţilor, a fost onorat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, de oficialitățile locale, de invitați din țară și de numeroși localnici.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoţi, a oficiat slujba de sfinţire a izvorului „Poarta Izvoarelor de neam” de la intrarea în comuna Horea. El este unul dintre cele 12 izvoare, denumite adevărate fântâni ale neamului, amenajate pe drumul naţional Alba Iulia – Horea – Huedin şi pe drumurile comunale din Munţii Apuseni, fiecare izvor având o denumire specifică zonei, dar și o poveste a lui. Ceremonia religioasă a început pe fundalul sonor asigurat de tulnicăresele din Avram Iancu.

Felicitându-i pentru dârzenia cu care au înfruntat și de această dată vitregia naturii, dar și pentru bunăvoința de a ocroti și prețui apa, Arhipăstorul Alba Iuliei le-a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de suflet, în care, printre altele, a afirmat: „Un loc important în ţinutul fascinant al Munţilor Apuseni îl ocupă izvoarele, cu apa lor proaspătă şi cristalină. Dacă apele primordiale, la porunca lui Dumnezeu, au produs creaturile vii – deci au produs viaţă – nimeni n-ar trebui să fie surprins că în Botez, apele sunt capabile să dea viaţă, adică să ne nască la o viaţă nouă. Poposind lângă un izvor, orice călător poate să înţeleagă că nu numai trupul, ci şi sufletul are nevoie de apă – de apa vieţii veşnice, adusă nouă de către Hristos, Care a zis: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (In. 7, 37). Iată de ce sfinţim apa care devine agheasmă, organ de vindecare şi de har, purificându-ne şi protejându-ne împotriva demonilor şi a oricărui rău. Îmi exprim admiraţia faţă de moţii noştri demni şi dârzi, prietenoşi şi ospitalieri, care iubesc plaiul lor etnic – Ţara de Apus –, cum o numeşte istoricul român Vasile Pârvan. Amenajarea şi cosmetizarea acestor izvoare este o dovadă că ei preţuiesc apa, simbol al vieţii şi bogăţie naturală ce nu poate fi înlocuită”.

Cea de-a XX-a ediție a Târgului Lemnarilor din Munții Apuseni a debutat sâmbătă, în comuna Horea, cu sfințirea izvoarelor amenajate de moți pentru turiștii care ajung în zonă. Serbările au continuat duminică, 23 august, centrul de greutate al manifestărilor mutându-se în satul Mătișești, unde au fost organizate expoziții ale meșterilor populari și silvicultori, prezentări de produse tradiționale, concursul „Cel mai bun lemnar din Apuseni”, Spectacolul folcloric „Dorul de la Mătișești” și o frumoasă horă moțească.

Pr. Florin Croitoru