ACUM
   Duminică, 09 august 2020   16°C in Alba Iulia
Seri de colinde ale Cercurilor de religie din județul Alba
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Seri de colinde ale Cercurilor de religie din județul Alba

10 Dec 2015
11:40
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop IRINEU, cu acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi având colaborarea părinţilor Protopopi şi a preacucernicilor preoţi din judeţul Alba, în cadrul Parteneriatului Biserică-Şcoală, se continuă tradiţia creştinească şi românească în Postul Naşterii Domnului în judeţul Alba prin activitatea SEARĂ DE COLINDE.

Astfel, grupuri de colindători, îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale româneşti, conduşi de profesori de religie, reprezentând şcolile din județul Alba, vor prezenta colinde tradiţionale.

Acest eveniment este organizat în fiecare an în perioada postului Naşterii Domnului, la iniţiativa şi sub coordonarea Părintelui prof. Nicolae Bolea, inspector şcolar la disciplina Religie în judeţul Alba iar prin această activitate se doreşte o revigorare a colindului străbun şi a portului popular românesc.

Debutul acestui eveniment de amploare a avut loc aseară, de la ora 19:00, în Catedrala Reintregirii. Astăzi, de la ora 16:00 va avea loc un concert de colinde la Sebeș, în Parohia Sebeș III, susținut de coruri ale Cercului de religie din Sebeș.