ACUM
   Duminică, 25 august 2019   18°C in Alba Iulia
Concert religios la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia
Actualitatea eparhială
Redacția Radio

Concert religios la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia

14 Apr 2014
16:14
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu va avea loc un Concert pascal în catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia. Concertul extraordinar intitulat „Hristos a înviat” este organizat de Primăria municipiului Alba Iulia şi Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia în parteneriat cu Uniunea artiştilor interpreţi de folclor muzical din România.

Concertul de cântece religioase îi aduce în faţa albaiulienilor pe Ionuţ Fulea, Mariana Anghel şi actriţa Maria Ploae.

Pe lângă cei trei artişti vor mai participa în Catedrala Reîntregirii Grupul Cameral Instrumental „Cantores”, solistul de muzică psaltică, preotul Petre Moise şi Grupul vocal „Anghelos”, alături de Marcel Anghel la toacă. Concertul „Hristos a Înviat” doreşte să aducă publicului spectator mesajul specific sărbătorii pascale.

Concertul va avea loc astăzi, 14 aprilie 2014, după slujba Deniei, în Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia iar intrarea este liberă.