ACUM
   Marţi, 04 august 2020   21°C in Alba Iulia
Biserica Ortodoxă Română îi prăznuieşte pe Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Ştefan
Actualitatea religioasă
Redacția Radio

Biserica Ortodoxă Română îi prăznuieşte pe Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Ştefan

24 Apr 2014
11:44
Aceşti mari apărători ai Ortodoxiei, au fost trăitori în veacul al XVII-lea.

Sfântul ierarh Ilie Iorest, mărturisitor al dreptei credinţe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 şi 1643. S-a născut în Ţara Ardealului, din părinţi dreptcredincioşi. Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova. Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoţiei. Pentru învăţătura lui iscusită şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bărbăţie împotriva calvinilor abătuţi de la dreapta credinţă, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărţi bisericeşti de învăţătură şi a cercetat sat cu sat povăţuind şi îndrumând pe fiii săi duhovniceşti. În această luptă nu l-au înfricoşat nici ameninţările, nici opreliştile craiului Ardealului şi ale căpeteniilor calvineşti. Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor şi l-au scos din scaun, aruncându-l în temniţă. Nouă luni a stat sfântul în temniţă, legat cu lanţuri grele la mâini şi la picioare. Din când în când, era scos din temniţă la privelişte, înaintea bisericii sale din Bălgrad; şi era batjocorit, despuiat de haine şi bătut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării. A fost slobozit din temniţă, în schimbul unui preţ de o mie de taleri. Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezaşi, iar el a plecat în Moldova şi apoi în Rusia, unde a adunat aceşti bani pentru despovărarea chezaşilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Huşilor şi după puţină vreme s-a săvârşit în pace.

Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVII-lea, în Inăul Ardealului, din părinţi de neam bun şi creştini evlavioşi, Ioan şi Maria. Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetăţii Inăului. Tânărul Simeon a început învăţătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi şi pravila vieţii mănăstireşti le-a deprins în Mănăstirea Comana din Ţara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se aşezase în această mănăstire. După puţin timp a fost ales protopop al Inăului, primind darul preoţiei. Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însuşiri sufleteşti, dovedite în vrednicia de protopop, precum şi viaţa sa pilduitoare l-au înălţat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simion Ştefan, în anul 1656. Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăţie şi cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele. În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica şi să o ţină în albia dreptei credinţe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi a craiului de atunci al Ardealului. Aceştia voiau să strecoare cu vicleşug, în cărţile bisericeşti ale românilor, învăţături rătăcite şi pierzătoare de suflet. Câţiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplită prigoană din partea căpeteniilor calvine şi a craiului. El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru nişte vini născocite. Cu silnicie şi mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoţându-l din scaunul vlădicesc. A fost aruncat apoi în temniţa craiului şi a suferit batjocuri, biciuiri şi loviri de toiege. Neclintit a rămas sfântul în credinţa sa, ca o stâncă bătută de valurile mării şi a suferit şi a pătimit pentru Ortodoxie. După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniţă, dar aşa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683.

Din anul 2011 avem bucuria de a-l prăznui şi pe Sfântul Simion Ştefan. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat în şedinţa din 21 iulie 2011 canonizarea Sfântului Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei cu dată de pomenire la 24 aprilie. Proclamarea solemnă a Canonizării Sfântului Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei a avut loc la data de 30 octombrie

2011, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

Viaţa Sfântului Ierarh Simion Ştefan

Sfântul Ierarh Simion Ştefan (sau Simeon Ştefan) a fost mitropolit al Transilvaniei între anii 1643-1656. De asemenea, a fost un vestit cărturar al acelor vremuri, printre altele fiind traducător şi editor al „Noului Testament de la Bălgrad” (1648).

A fost unul dintre cei mai mari părinţi duhovniceşti români ai veacului al XVII-lea. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face pe data de 24 aprilie.

Simion Ştefan era originar din Alba Iulia; nu se cunoaşte anul exact al naşterii sale.

A studiat la o şcoală mănăstirească din Alba Iulia (capitala principatului Transilvaniei în acea perioadă). A devenit apoi ieromonah în mănăstirea ortodoxă din Alba Iulia.

În 1643 a fost ales „arhiepiscop şi mitropolit al scaunului Bălgradului şi a Vadului şi a Maramureşului şi a toată ţara Ardealului”. I-a urmat în scaunul mitropolitan Sfântului Ierarh Ilie Iorest, înlăturat din scaun şi întemniţat pentru apărarea ortodoxiei în faţa calvinilor.

În acele timpuri Biserica Ortodoxă din Transilvania era prigonită, românii fiind excluşi din viaţa politică a principatului. Fiind prigoniţi atât din motive etnice, cât şi confesionale, românii erau supuşi unui prozelitism calvin din ce în ce mai accentuat. Marele merit al mitropolitului Simion Ştefan este extraordinara sa lucrare misionară, de înfruntare a calvinizarii forţate a românilor din Transilvania. Printre altele, el accepta în cult numai limba română.

Când a devenit mitropolit, Simion Ştefan a primit jurisdicţia asupra numai trei protopopiate, din cele 20 de protopopiate ortodoxe ale Transilvaniei. Celelalte, asupra cărora el nu mai păstra niciun drept legal, canonic ori pastoral, au fost preluate în mod abuziv, cu sprijinul principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea, de către calvinul Geleji Katona Istvan.

Prin presiuni politice calvinii au încercat să-i impună noului mitropolit un număr de 15 obligaţii calvine, dintre care cele mai importante erau: predica să fie rostită numai din Sfânta Scriptură, învăţământul teologic sa fie făcut după catehismul calvin, Sfintele Taine să se reducă doar la pâine şi vin, cultul icoanelor să fie înlăturat. În aceste condiţii vitrege, mitropolitul Simion Ştefan a reuşit, din mila lui Dumnezeu, să păstreze neîntinată dreapta credinţă ortodoxă, precum şi cultura româneasca naţională.

În anul 1648 Simion Ştefan a tipărit la Alba Iulia traducerea în limba română a Noului Testament, iar în 1651 Psaltirea.

Pe lângă valoarea culturală şi naţională a editării în limba română a acestor scrieri, mai de preţ este reuşita mitropolitului de a păstra neatinsă dreapta credinţă. Promovând cultura naţională, mitropolitul Simion Ştefan a urmărit mai ales păstrarea nealterată a învăţăturii creştine, moştenită de la înaintaşul sau, Sf. ierarh martir Ilie Iorest.

Simion Ştefan a murit în anul 1656.