ACUM
   Marţi, 23 octombrie 2018   9°C in Alba Iulia
Actualitatea religioasă
Redactia Radio

Târnosirea bisericii din parohia Sânpaul, protopopiatul Târgu-Mureș

29 Jul 2018
18:53
    În duminica a IX-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Sânpaul, protopopiatul Târgu-Mureș, aflați sub oblăduirea părintelui paroh Teodor Vidican. Chiriarhul nostru, înconjurat de un frumos sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de târnosire a bisericii parohiale, după care a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.
    Adresându-se numeroșilor credincioși prezenți la sfânta slujbă, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „De multe ori și noi, ca Apostolul Petru și ca Profetul David, ne afundăm în valurile fricii, îndoielii, vinei, în valurile tentației, disperării și păcatului. Viața noastră poate fi izbită de valuri și de vânturi, dar în mijlocul acestora există întotdeauna o prezență salvatoare, Hristos Mântuitorul, stânca veacurilor. Același Iisus, Care a fost cu Apostolul Petru când era gata să se scufunde, este și cu noi astăzi. De două mii de ani, El vine în mijlocul prietenilor Săi, când aceștia trec prin multe feluri de furtuni și le zice: «Îndrăzniți, Eu sunt cu voi, nu vă temeți» și mai zice: «În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea»”.
    Pentru întreaga activitate depusă în slujba Bisericii străbune, părintele paroh Teodor Vidican a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar binefăcătorii sfântului locaș de închinare au primit Diplome de aleasă cinstire